Oamenii de știință au descoperit primele dovezi fosile concrete care atestă faptul că strămoșii mamiferelor depuneau ouă, o ipoteză susținută timp de peste 180 de ani. Cercetările recente se concentrează pe specia preistorică Lystrosaurus, un animal care a supraviețuit celei mai mari extincții înregistrate pe Pământ. Studiul, publicat în revista științifică PLOS One, oferă o perspectivă fascinantă asupra evoluției mamiferelor.
Fosilele dezvăluie secretele lui *Lystrosaurus*
Analiza unor fosile de pui de Lystrosaurus a oferit confirmarea crucială a acestei strategii de reproducere. Unul dintre exemplare, descoperit în 2008 în regiunea Karoo din Africa de Sud de către paleontologul John Nyaphuli, a fost studiat în detaliu cu ajutorul tehnicilor moderne de tomografie. Scanările 3D au indicat că puiul se afla în interiorul unui ou în momentul morții, cu maxilarul inferior nesudat și oase fragile, similar cu puii de păsări sau țestoase înainte de a ieși din ou.
Deși coaja oului nu s-a conservat, cercetătorii sugerează că aceasta era moale, asemănătoare ouălor de reptile, și nu dură, ca în cazul dinozaurilor. Aceasta ar explica de ce astfel de ouă nu au fost găsite până acum. Forma în care a fost descoperit puiul a sugerat clar că Lystrosaurus depunea ouă, oferind astfel prima dovadă concretă a acestei metode de reproducere la strămoșii mamiferelor.
Cum a supraviețuit *Lystrosaurus* extincției?
Descoperirile aduc o contribuție importantă la înțelegerea mecanismelor care au permis Lystrosaurus să supraviețuiască extincției din Permian, una dintre cele mai severe catastrofe ecologice din istoria planetei. Specia, un animal erbivor cu aspectul unui porc, a demonstrat o adaptabilitate remarcabilă. Pe lângă posibilitatea hibernării, capacitatea de a depune ouă a reprezentat un avantaj crucial.
Ouăle Lystrosaurus erau relativ mari, oferind rezistență la deshidratarea specifică mediului arid de după extincție. Puii, bine dezvoltați la eclozare, erau capabili să se hrănească autonom și să crească rapid. Studiul sugerează, de asemenea, că lipsa hrănirii cu lapte a puilor a fost o strategie ancestrală, resursele din ou fiind suficiente. Această descoperire aruncă o lumină nouă asupra originii lactației, posibil ca o modalitate de protejare sau hidratare a ouălor.
Studiul a fost publicat în revista PLOS One și a dezvăluit detalii importante despre unul din strămoșii mamiferelor.
