România a fost zguduită de un scenariu dramatic, deși aparent banal, care scoate la iveală modul în care autoritățile gestionează realitatea sezonului rece. La ora 04:19, telefoanele bucureștenilor au primit un mesaj de tip Ro-Alert, anunțând un „cod roșu” meteorologic, însă în realitate, cauza nu a fost o ninsoare imprevizibilă sau un val de ger, ci o simplă notificare despre plata unor facturi restante pentru serviciile de deszăpezire. Un adevărat semnal al unui sistem care pare, mai degrabă, să plătească pentru spectacolul vremii decât să intervină eficient în cazul unei situații de urgență.
Un alert care nu a fost pentru ninsoare, ci pentru plăți
După aproape două decenii de cheltuieli preventive, decizii discutabile și contracte plătite în avans, orașele mari din România continuă să dea bani grei pentru servicii de deszăpezire al căror scop pare, în multe cazuri, doar să justifice anumite cheltuieli sau să umple buzunarele unor firme sau interpuși. În București, de exemplu, deszăpezirea a fost plătită „pe bune” în 2007, dar de atunci, autoritățile au ales să plătească în avans, indiferent dacă a fost nevoie sau nu. Această practică a fost făcută mai mult pentru rapoarte și verificări ale Curții de Conturi, decât pentru eficiența reală a intervenției la primul semn de ninsoare.
Astăzi, în condițiile în care natura decide să testeze utilajele achiziționate și printre cele mai mari cheltuieli se regăsesc facturile pentru servicii inutile, mesajul Ro-Alert a devenit, de fapt, un semnal de plată pentru un sistem care, în final, fie nu a fost pregătit, fie a fost menit să justifice anumite costuri. În timp ce bucureștenii primesc avertismente despre ninsori abundente și se recomandă evitarea deplasării, realitatea evidențiază că sistemul de prevenție a fost, pentru a nu știu câta oară, un eșec premeditat. La ora 04:20 ar fi trebuit să fie o problemă de trafic, însă haosul a fost cauzat, mai degrabă, de sistemul de deszăpezire și contractele discutabile implicate.
Cheltuieli uriașe, contracte dubioase și o infrastructură fragilă
Sectorul 2 achită zilnic aproximativ 45.000 de euro unei firme controlate de familia unui fost senator PSD, iar Sectorul 1 a plătit peste 20.000 de euro zilnic pentru același tip de servicii. La finalul sezonului de iarnă, aceste cheltuieli ajung la sume astronomice, de peste 2,5 milioane de euro, fiind deduse ca „disponibilitate”. În contrast, Sectorul 6 a trecut cu mai puțini bani, plătind doar pentru material antiderapant, ceea ce face ca suma totală cheltuită să fie mult mai mică – un contrast dur cu ceea ce se întâmplă în alte părți ale orașului.
Alt interesant aspect al acestei ierni îl reprezintă și contractele atribuite unor firme cu legături strânse cu sectorul agricol, inclusiv asocieri de fermieri, pentru deszăpezire pe autostrada A3 și inelul A0. În condițiile în care aceste firme se confruntă cu dificultăți, utilajele lor rămân blocate în baze sau în situații critice, dând naștere unui chin logistic aproape absurd. În perioade de cod roșu, orice defecțiune a unei astfel de echipări poate bloca complet traficul, punând în pericol milioanele de oameni care circulă pe aceste drumuri.
Mai mult, fiecare defecțiune, fiecare întârziere se traduce în costuri suplimentare, iar cetățeanul rămâne cel care plătește, fără ca nimeni să răspundă pentru managementul nerealist al contractelor. Este clar că, dincolo de imaginea de campanie sau de falsul sentiment de siguranță transmis, România continuă să investească sume colosale în soluții de deszăpezire care, în loc să fie eficiente, se dovedesc a fi simple spectacol al unor cheltuieli inutile și al unor contracte de ochii lumii.
Pericolul la frontieră și perspectivele următoare
Situația pe autostrada A3 și pe alte drumuri de mare viteză, mai ales în contextul în care plățile către firme ale agriculturii devin tot mai frecvente, arată o infrastructură fragilă, vulnerabilitată în fața unor fenomene naturale pe care, paradoxal, ar fi trebuit să le anticipeze și să le gestioneze mai eficient. În timp ce autoritățile recomandă acum să stăm în casă pentru a evita accidente din cauza zăpezii, sistemul de deszăpezire rămâne, în fapt, un deziderat neîndeplinit, în care banii publici se duc în saci fără fund.
Se păstrează suspiciunea că, indiferent dacă ninsoarea va continua sau nu, contractele de „așteptare” vor rămâne în vigoare, gata să fie activate în următoarea alarmă, fie ea reală sau inventată. Acest ciclu al cheltuielilor și al promisiunilor nesatisfăcute pare a fi, din păcate, o caracteristică a gestionării de criză în România, iar perspectivele indică faptul că, în condițiile actuale, soluțiile concrete și eficiente sunt încă departe. Rămâne doar să vedem dacă, vreodată, autoritățile vor reuși să înțeleagă că pregătirea reală în fața iernii începe cu responsabilitatea și transparența cheltuielilor publice.
