Conform Pressone.ro: Serialul „Cămătarii” a stârnit controverse publice, divizând opinia publică între cei fascinați de „șmecheria” personajelor și cei care consideră că astfel este glorificată violența. Producătorii au promis o analiză culturală a fenomenului, însă criminologul Dan Rusu, expert în reintegrarea criminalilor, atrage atenția asupra modului în care narațiunea este construită și a efectelor potențiale asupra societății.
Serialul, mai mult glorificare decât analiză?
Potrivit lui Dan Rusu, serialul „Cămătarii” se încadrează în subgenul „hard man story”, în care protagoniștii participă activ la crearea propriei narațiuni, oferindu-și șansa de a se prezenta într-o lumină favorabilă. În primele episoade analizate, tonul este unul celebrator, cu protagoniști care își relatează faptele violente nostalgic și aproape curajos, poziționându-se ca „antreprenori infracționali” ai perioadei de tranziție.
„În română s-ar traduce aproximativ „povestea bărbatului dur”, dar sună prost. Față de tipologia true crime gotică, acest subgen se distinge prin faptul că protagoniștii sunt activi în construcția poveștii, ceea ce le oferă oportunitatea de a se prezenta așa cum doresc”, explică Rusu. El subliniază că, în absența narațiunii victimelor și cu o singură versiune a evenimentelor care ne populează mintea, discuția despre liber arbitru devine problematică.
Lipsa narațiunii victimelor, o formă de violență simbolică
Criminologul critică faptul că, în primele episoade, nu există o focalizare pe victime, iar exemplele existente sunt prezentate ca fiind cumva vinovate sau din aceeași lume infracțională. Această „sărăcire narativă” este echivalentă cu o violență simbolică, mai ales în contextul media românesc unde, în trecut, infractori au avut ocazia să își justifice faptele fără ca vocile victimelor să fie auzite.
„Când narațiunea victimelor lipsește, ne confruntăm cu violență simbolică”, afirmă Dan Rusu. El adaugă că argumentul discernământului privitorului funcționează doar în măsura în care ambele povești sunt prezentate echilibrat.
Potențial neexploatat de analiză profundă
Deși serialul promite o analiză culturală, Rusu consideră că, cel puțin în primele trei episoade, această promisiune nu este îndeplinită. Teme precum clasa socială, hedonismul, promisiunile tranziției sau visul american ar fi putut fi explorate mult mai profund. De asemenea, se observă o lipsă a contextului social, a explicațiilor antropologice despre lumea din care provin personajele.
„Dacă ar fi să aplic un framework teoretic, m-aș întreba: beneficiile serialului – tocmai prin aceea analiză promisă – depășesc costurile? Un produs true crime serios ar trebui să livreze posibilitatea de a înțelege experiența victimelor, de a empatiza, de a înțelege ceva despre noi și despre societate”, menționează criminologul, evidențiind că acest aspect nu a fost încă livrat de producție. El compară serialul cu alte opere, precum „McMafia”, care au oferit perspective mai complexe asupra fenomenelor infracționale.
Potrivit lui Dan Rusu, dinamica hipermasculină este prezentă și în reprezentarea procurorului, care pare să fie construit ca un „hard procuror” pentru a contrabalansa infractorii „hard man”. Femeile din serial, mama și soția, sunt, de asemenea, portretizate într-o manieră care perpetuează idealul masculinității hegemonice, subordonându-le rolului de a valida modelul bărbatului care muncește.
Sursa: Pressone.ro
