Au trecut 49 de ani de la seara în care România a fost zguduită de unul dintre cele mai devastatoare seisme din istoria sa modernă. La 4 martie 1977, un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter a provocat pierderi umane, distrugeri masive și traume colective care sunt resimțite și astăzi, în aproape jumătate de secol.
Impactul asupra Bucureștiului și zonele învecinate
Seismul a avut epicentrul în Vrancea, dar undele s-au resimțit în întreg ținutul românesc și în câteva state vecine. Capitala a fost în centrul dezastrului, peste 30 de clădiri înalte sau de dimensiuni medii s-au prăbușit, iar mii de locuințe au fost avariate sau distruse. În întregul țară, 1.578 de oameni și-au pierdut viața, dintre care peste 1.400 doar în București, iar peste 11.300 au fost răniți. Mii de familii au rămas fără adăpost, iar costurile au depășit, conform estimărilor de la acea vreme, 2 miliarde de dolari.
Clădirile mai vechi, inclusiv cele construite înainte de 1989, au fostgrav afectate, iar imaginea orașului a fost transformate radical după seism. În noaptea de 5 martie, în jurul orei 02:00, a avut loc o replică de 4,9 grade, ce a produs și mai multe daune, accentuând vulnerabilitatea orașului și a infrastructurii sale.
Risc seismic în Romania: cum ne pregătim pentru următorul cutremur
Experții atrag atenția asupra faptului că, deși se știe că hazardul seismic nu poate fi controlat, vulnerabilitatea noastră se poate reduce prin măsuri adecvate. “Riscul seismic este influențat de hazard, care este natura, și de vulnerabilitate, adică nivelul de pregătire al clădirilor și comunităților,” explică inginerul constructor Matei Sumbasacu. El adaugă că, după tragedia din 1977, tăind într-un mod oficial, legislația a fost revizuită, iar codurile de proiectare și construcție au fost îmbunătățite pentru a crește reziliența noastră.
În ciuda acestor măsuri, realitatea din teren contrastează cu eforturile făcute. În ultimii ani, activitatea în domeniul consolidării clădirilor vulnerabile rămâne slabă, cu puține șantiere active și un stoc uriaș de construcții nesigure. În București, numărul acestora persistă, iar situația de pe strada Sahia sau blocurile din apropierea Universității releva că problemele structurale rămân nerezolvate.
Situația din teren: între inițiative legislative și realitatea infrastructurii
Deși au fost creionate proiecte și s-au alocat fonduri, progresul în consolidarea infrastructurii nu este pe măsura necesităților. În perioada 2016-2020, au fost inițiate câteva programe importante, însă provocările de pe teren sunt încă multe. Mulți dintre specialiști afirmă că în ultimii ani s-au făcut pași în lege și în conștientizarea publicului, dar lipsa unor intervenții concrete și consistente a menținut riscul la un nivel alarmant.
“Situația clădirilor noastre e mai gravă decât în 1977, iar un viitor cutremur ar putea produce pagube mai mari,” subliniază profesorul în construcții. În plus, nivelul de pregătire al orașului rămâne fragil. Bucureștiul, de departe, rămâne capitala europeană cu cel mai ridicat risc seismic, iar conștientizarea populației despre pregătire, despre un plan de urgență și despre echipamente minimale lipsește încă de la schizofrenia responsabilă.
Pericolul unei false securități
Unul dintre cele mai răspândite mituri este că o clădire care a fost tolerantă la un cutremur mare este sigură pentru viitor. Specialiștii avertizează că orice structură, chiar și cea care a trecut fără probleme prin 1977, suferă degradații sau fisuri pe parcurs. “Rezistența unei clădiri are o limite, și după un cutremur, trebuie vorba de o reevaluare serioasă și de consolidări dacă trebuie,” explică Sumbasacu.
De asemenea, se ridică semne de întrebare privind clădirile dinainte de ’89. Deși acestea au fost proiectate conform standardelor acelor vremuri, calitatea execuției și tehnologia au variat mult, iar rezultatele nu sunt întotdeauna fiabile. În prezent, proiectele moderne impun standarde mult mai riguroase, dar implementarea lor la scară largă depinde de voința autorităților și de resursele disponibile.
În concluzie
De-a lungul celor aproape cinci decenii, România a învățat lecția devastatoare a 1977, însă drumul către o infrastructură sigură și un oraș pregătit pentru seisme rămâne anevoios. Conștientizarea publică crește, dar rămâne nevoie urgentă de intervenții masive și sistematice pentru consolidarea clădirilor și pentru reducerea vulnerabilității. Capitala și întregul teritoriu trebuie să fie mai bine pregătite – nu doar cu legi, ci și cu structuri robuste și oameni informați, pentru ca următorul cutremur major să lase, dacă va mai fi cazul, pagube cât mai mici.
