Conform Descopera: Oxitocina, supranumită „hormonul iubirii”, ar putea juca un rol crucial și în gestionarea fricii, arată noi cercetări. Oamenii de știință au descoperit că anumite celule cerebrale, sensibile la această substanță chimică, sunt implicate atât în comportamentul social, cât și în procesul prin care învățăm că un pericol a trecut.
Reputația oxitocinei de a fi implicată doar în relațiile sociale este din ce în ce mai nuanțată. Studiile anterioare au sugerat că efectele sale pot varia semnificativ în funcție de context, starea emoțională și percepția asupra celorlalți – dacă sunt percepuți ca fiind prietenoși sau amenințători.
Neuroni cheie în procesarea fricii
Experimentele realizate pe șoareci au identificat un grup restrâns de neuroni care exprimă receptori de oxitocină. Acești neuroni par să influențeze atât interacțiunile sociale, cât și „extincția fricii”, un mecanism prin care creierul învață să clasifice situațiile anterioare asociate cu pericolul ca fiind acum sigure.
Cercetările sugerează că talamusul paraventricular (PVT), o regiune cerebrală implicată în reglarea stresului, motivației și a comportamentelor emoționale, ar putea fi un centru important pentru aceste procese. O echipă de cercetători din Japonia a manipulat selectiv activitatea acestor neuroni la șoareci masculi pentru a evalua impactul asupra comportamentului.
Impactul asupra comportamentului social și a fricii
Când acești neuroni au fost dezactivați la șoareci, animalele au manifestat un interes redus pentru interacțiunea cu indivizi necunoscuți. Această scădere a angajamentului social nu a fost atribuită unei mobilități reduse sau unei anxietăți sporite.
Pe de altă parte, activarea aceluiași grup de neuroni nu a condus la o creștere a sociabilității la șoareci. Acest lucru indică faptul că acești neuroni sunt necesari pentru un comportament social normal, dar activarea lor izolată nu este suficientă pentru a stimula socializarea.
În ceea ce privește extincția fricii, cercetătorii au expus șoarecii la un context asociat anterior cu un șoc electric ușor. Ulterior, animalele au fost readuse în același context, dar fără a mai fi expuse la șoc.
Suprimarea neuronilor sensibili la oxitocină nu a afectat formarea memoriei inițiale a fricii. Totuși, șoarecii au continuat să manifeste comportamentul de imobilitate (împietrire), specific fricii, chiar și în mediul care nu mai prezenta pericol. Aceasta sugerează dificultăți în procesul de învățare că pericolul a dispărut.
Implicații pentru tulburări neurologice
Activarea acestor neuroni a redus comportamentul de imobilitate în fazele inițiale ale testului, însă efectul nu a fost persistent pe termen lung, dispărând la 24 de ore și la o săptămână după activare.
Aceste descoperiri ar putea oferi indicii timpurii cu privire la cauzele posibile ale perturbărilor întâlnite în afecțiuni precum autismul și tulburările de anxietate, unde atât procesele sociale, cât și cele legate de gestionarea fricii pot fi afectate. Dacă cercetările viitoare vor confirma existența unui mecanism similar la oameni, acestea ar putea contribui la o mai bună înțelegere a acestor condiții. Studiul, publicat în revista Brain, subliniază complexitatea rolului oxitocinei, evidențiind dependența efectelor sale de locația specifică și momentul de acțiune în creier.
Sursa: Descopera
