O nouă tendință în îngrijirea de sfârșit de viață, axată pe sprijinul emoțional și practic, începe să prindă contur și în România, după ce a câștigat teren în țări precum Statele Unite sau Marea Britanie. Conceptul de „doula a morții”, inspirat din practica „doulelor” care asistă femeile în timpul sarcinii și nașterii, vizează însoțirea persoanelor aflate în faze terminale, dar și a familiilor acestora, în gestionarea aspectelor emoționale, psihologice și organizatorice ale acestei etape a vieții.
Un sprijin holistic în momente dificile
Rolul unei „doula a morții” este unul complex și variat. Aceasta poate ajuta pacienții să își confrunte temerile, să își organizeze ultimele dorințe sau chiar să planifice detalii legate de funeralii. De asemenea, oferă sprijin familiilor în perioada de doliu, ocupându-se uneori și de aspecte practice, de la organizare până la gesturi simple de ajutor cotidian. Esența acestei profesii constă în prezența constantă și în capacitatea de a asculta fără a judeca. În timp ce în țările occidentale conceptul este deja bine stabilit, în România, domeniul se află încă la început.
Activitatea nu înlocuiește medicii sau psihologii, ci completează îngrijirea, fie la domiciliu, fie în spital. Specialiștii subliniază că rolul acestor persoane poate fi crucial pentru combaterea izolării în care ajung adesea bolnavii sau vârstnicii. Cu toate acestea, subiectul morții, adesea tabu, face ca profesia să fie privită cu rezerve de mulți.
Provocări și oportunități în România
În România, conceptul de „doula a morții” este încă într-o fază incipientă. Nu există o recunoaștere oficială a profesiei, nici un cadru legal specific sau certificări standardizate. Rolul este preluat parțial de voluntari, consilieri în doliu sau specialiști din zona îngrijirilor paliative. Sistemul medical românesc oferă un anumit sprijin psihologic pacienților în faze terminale, dar abordarea este mai degrabă una clinică. Componenta de însoțire personală și emoțională specifică acestui rol rămâne limitată în lipsa unei abordări specifice.
Cu toate acestea, există un interes crescut pentru educația legată de finalul vieții, inclusiv pentru concepte precum „testamentul biologic” sau sprijinul în perioada terminală. Apariția unor asociații și programe de formare arată că domeniul începe să se organizeze, chiar dacă nu există încă un traseu standardizat pentru cei care doresc să practice această profesie.
Un viitor incert, dar cu potențial
Lipsa unui cadru legal clar și reticența culturală față de discuțiile despre moarte reprezintă obstacole majore în dezvoltarea acestei profesii în România. Totuși, potențialul este unul semnificativ, având în vedere nevoia tot mai mare de sprijin și înțelegere în fața unei experiențe inevitabile.
În prezent, nu există o estimare exactă a numărului de persoane care activează în acest domeniu în România.
Sursa: Mediafax
