Conform Economica: Economiști dezmint șase mituri despre ROBOR
Un grup de economiști și profesori universitari, coordonat de Daniel Dăianu, a publicat un raport ce vizează demontarea unor mituri și erori frecvente legate de indicele ROBOR. Aceste clarificări vin într-un context în care principalele bănci din România au primit amenzi din partea Consiliului Concurenței pentru presupusă colaborare în stabilirea ROBOR.
ROBOR, rata dobânzii la care băncile comerciale își împrumută fonduri între ele, influențează direct costul creditelor cu dobândă variabilă contractate înainte de aprilie 2009 și, de asemenea, rentabilitatea depozitelor bancare.
Confuzii privind cotațiile și tranzacțiile
O primă confuzie des întâlnită este aceea de a considera că dobânzile cotate de bănci pentru scadențele mai lungi sunt fictive, nivelul relevant fiind cel de la scadențele scurte, unde au loc cele mai multe tranzacții. Aceasta ar duce la acuzații că băncile ar cota ROBOR la 3 luni artificial ridicat.
În realitate, România se distinge prin faptul că cotațiile de dobânzi sunt ferme, băncile fiind obligate să execute tranzacțiile la ratele cotate dacă se găsește o contrapartidă. Această obligație nu există în majoritatea celorlalte state europene, unde cotațiile sunt doar indicative. Lipsa tranzacțiilor pe scadențe lungi nu invalidează aceste cotații, ci reflectă simplul fapt că nu s-au găsit parteneri pentru acele operațiuni. Comparațiile eronate între ratele ROBOR cotate și cele executate pe diferite scadențe alimentează această neînțelegere.
Dinamica ROBOR și ROBID nu permite manipulări unilaterale
O altă eroare răspândită este ideea că băncile ar putea mări unilateral cotația ROBOR fără a influența ROBID (rata la care atrag fonduri), maximizându-și astfel profiturile. Reglementările privind stabilirea ROBID și ROBOR prevăd însă o marjă fixă între cele două rate pentru fiecare scadență. Astfel, o dobândă mai mare la plasare implică, automat, o dobândă mai mare la atragere, anulând orice avantaj speculativ.
Aceste marje, stabilite conform regulilor, descurajează orice tentativă de supralicitare a ratelor ROBOR, eliminând interesul băncilor de a manipula aceste cote în mod independent.
Impactul ROBOR asupra deponenților și debitorilor
Se susține că o creștere a ROBOR dezavantajează debitorii și avantajează deponenții, Consiliul Concurenței fiind acuzat că ar avea o viziune limitată asupra consumatorilor de servicii bancare. Totuși, în România, numărul deponenților persoane fizice depășește semnificativ numărul creditaților, iar valoarea depozitelor bancare este superioară valorii creditelor acordate.
Această constatare sugerează că un mediu cu dobânzi mai ridicate ar putea avantaja o parte mai numeroasă a publicului bancar.
Cooperarea interbancară, nu coluziunea
Necesitatea ca fiecare bancă să cunoască cotațiile celorlalte în timpul fixing-ului zilnic nu implică o coluziune, ci o necesitate a gestionării asimetriei informaționale. Băncile nu dețin informații exacte despre volumul total al lichidității din sistem, având doar estimări proprii. Acest proces de „descoperire” a ratei dobânzii, deși presupune cooperare, nu coordonare a deciziilor, ajută la stabilirea unui nivel adecvat al dobânzilor și evită cotații extreme.
Separarea clară între concurența bancară și cooperarea necesară în anumite procese, precum stabilirea dobânzilor, este esențială pentru un echilibru optim.
Metodologia Consiliului Concurenței, supusă criticilor
Metodologia propusă de Consiliul Concurenței pentru calculul prejudiciului prezumtiv, bazată pe extrapolarea diferenței dintre ROBOR la 3 luni și media ponderată a tranzacțiilor interbancare, este considerată eronată din punct de vedere matematic. Panta curbei randamentelor variază constant sub influența factorilor macroeconomici și monetari, iar extrapolarea unei astfel de curbe pe termen nedefinit este nesustenabilă.
Mai mult, considerarea cotațiilor neexecutate ca fiind fictive sau presupunerea unei convergențe necesare între ratele ROBOR pe scadențe diferite ignoră complexitatea pieței. Evaluarea unui „nivel corect” al dobânzilor, fără un reper clar, nu poate fundamenta o concluzie validă privind prejudiciul. Această situație subliniază absența unei metodologii de calcul a prejudiciului unanim acceptate, mai ales în contextul diversității contractelor de credit.
Sursa: Economica
