„Wuthering Heights” refăcut: O viziune controversată a regizoarei Emerald Fennell
Noua adaptare a romanului „Wuthering Heights” de Emily Brontë, în regia lui Emerald Fennell, a stârnit reacții deosebite după premiera sa recentă. Filmul, lansat de Ziua Îndrăgostiților, a fost primit cu critici dure, punând accent pe o viziune modernă și provocatoare asupra unei povești clasice, dar ridicând și multe sprâncene în semn de dezaprobat.
O interpretare provocatoare, dar superficială
Fennell, cunoscută pentru stilul său eccentric, reînvie povestea dintre Cathy și Heathcliff, însă abordarea sa este considerată de mulți critici ca fiind mai degrabă o comedie decât un melodramatic romantic. Cu o viziune care pare să se inspire de la adolescenți, filmul include momente bizare și costume absurde care contravin gravității subiectului original. „E greu să te menții într-o stare de indignare când filmul te face să te întrebi dacă totul e o glumă”, a declarat un critic de film.
Se pare că Fennell a dorit să surprindă emoțiile intense ale primei lecturi, dar a transformat povestea într-un spectacol de exagerări. „Este un încercare de a onora prima impresie a romanului, dar a degenerat într-o satiră a romanticismului gotic”, adaugă un alt recenzent.
Publicul țintă și reacțiile acestuia
Cu toate că filmul a fost primit cu scepticism de criticii de specialitate, s-a dovedit că a reușit să atragă un public numeros, în special femei în căutare de romantism. La o proiecție recentă, numărul predominant de femei a fost evident, iar atmosfera a fost plină de râsete și comentarii entuziaste.
„M-am dus acolo crezând că voi vedea o dramă, dar am avut parte de un spectacol de comedie romantică”, a spus o spectatoră după proiecție. Reacțiile variate sugerează că Fennell a reușit să atingă o coardă sensibilă în rândul publicului de rând, chiar dacă nu a reușit să impresioneze criticii.
O iubire destructivă, dar diluată
Crearea personajelor este, de asemenea, ținta criticilor. Margot Robbie și Jacob Elordi, interpreții principali, nu au reușit să redea complexitatea lui Heathcliff și a lui Cathy, fiind considerați „superficiali și puțin convingători”. „Robbie joacă un rol care se îndepărtează prea mult de esența personajului original”, opinează un critic, referindu-se la dilemele identitare și emoționale care îl defineau.
Fennell pare a fi omis subtilitățile care fac din roman o capodoperă. Abordarea ei „modernă” și atitudinea față de teme precum clasa socială și dragostea interzisă nu reflectă profunditatea pe care Brontë a vrut s-o transmită. În pielea personajelor, nu există „demonii” cu care acestea se confruntă, iar filmul se transformă într-o aiureală de scene sexualizate, care diluează mesajul original.
Pe scurt, filmul lui Fennell, deși îndrăzneț în viziunea sa, pare mai mult un experiment Nelsonian decât o adevărată reinterpretare a unei opere literare fundamentale. „E ca și cum ai transforma o piesă de teatru clasică într-un reality show”, a concluzionat un critic.
Această adaptare a lui „Wuthering Heights” va continua să provoace discuții și controverse, atingând o dinamică între tradiție și modernitate, dar punând sub semnul întrebării autenticitatea viziunii regizoarei. Fennell poate că și-a dorit să reînvie povestea, dar, în ochii multora, a lăsat-o moartă în derizoriu.
