Controverse la nivel politic și civic în contextul deciziei TPBI de a redenumi o stație de transport public din București
Decizia Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) de a schimba denumirea stației „Popa Tatu” în „Mircea Vulcănescu” a generat un val de reacții din partea politicienilor și a cetățenilor. În intervalul 9 februarie – 1 martie 2026, o serie de 24 de stații STB urmează să-și schimbe denumirea în cadrul unui proiect controversat, iar această modificare a stârnit reacții vehemente, în special în rândul consilierilor din Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Controversele legate de această denumire – și propunerea de a înlocui „Popa Tatu” cu numele lui Mircea Vulcănescu – nu sunt doar o chestiune de preferințe locale, ci privesc, în mod clar, un conflict juridic și moral. Dragoș Radu, consilier general din partea USR, a criticat dur decizia, explicând că aceasta contravine legislației în vigoare și punând accent pe cadrul legal care interzice atribuirea numelor unor persoane cu anumite antecedente. „Pentru că legea interzice explicit acest lucru. Conform OUG nr. 31/2002, este interzisă atribuirea sau menținerea în spațiul public a numelui persoanelor vinovate de crime de război, precum și a celor care au făcut parte din conducerea unor regimuri sau organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Această interdicție se aplică și în cazul stațiilor de transport public”, a declarat Radu pe Facebook, reiterând faptul că numele „Popa Tatu” provine de la un preot cunoscut pentru acțiunile sale caritabile din secolul XIX și nu trebuie confundat cu figura controversată a lui Vulcănescu.
Latura istorică și civică în discuție a fost adăugată și de explicațiile oferite legat de originile denumirii actuale. „Popa Tatu” a fost un preot apreciat pentru ajutorul acordat oamenilor nevoiași în București de început de secol XIX — un simbol al generozității și solidarității, privit cu respect de comunitate. În schimb, Mircea Vulcănescu, deși o figură marcantă a intelectualității române din perioada interbelică, a fost implicat în activități ale regimului antonescian, fiind acuzat de colaborare cu autoritățile fasciste și de legături cu ideologii discriminatorii. În urmă cu câțiva ani, legea a fost clar specificată: „Se interzice atribuirea sau menținerea în spațiul public a numelor persoanelor vinovate de crime de război, contra umanității și de alte infracțiuni supreme.”
Reacțiile publice și politice nu s-au lăsat așteptate. În ciuda deciziei TPBI, consilierii civici precum Dragoș Radu și-au exprimat vehement poziția, solicitând autorităților să reconsidere atribuirea numelui. „A schimba numele unui om care și-a dedicat viața ajutorării celor vulnerabili cu numele unui criminal de război nu este doar ilegal, ci profund nedrept și ofensator pentru memoria acestui oraș”, a adăugat el. În același timp, reprezentanții societății civile și ai diferitelor organizații au cerut clar și ferm respectarea legii, considerând această potențială schimbare ca fiind o reabilitare ideologică mascate sub aparenta rațiune de a omagia o figură marcantă a literaturii și culturii române.
Dincolo de dezbaterile nominale, cazul scoate în evidență tensiunile existente în privința simbolurilor și numelor din spațiul public al Bucureștiului, în special atunci când acestea ating valorile și principiile fundamentale ale societății. În timp ce TPBI rămâne așadar în așteptare de o decizie oficială în privința renumirii, se pune din ce în ce mai vehement problema respectării legii și a respectului față de memorie și identitate. Perspectiva de a păstra numele „Popa Tatu” sau de a alege o variantă care să nu alimenteze conflicte pare a fi soluția cel mai des susținut, însă rămâne de văzut dacă inițiativele legislative și opinia publică vor reuși să influențeze decidenții într-un moment în care simbolurile culturale și istoria personalităților românești sunt din ce în ce mai relevante pentru identitatea urbană.
