Notre-Dame de Paris revine pe scenă, în inima Bucureștiului
Visul de a fi aproape de muzica și povestea legendarei catedrale Notre-Dame, atât de mult timp ingrădit de cerințele unei piețe culturale incomplete, s-a împlinit pentru mulți iubitori de teatru și musical în ultimii doi ani. În perioada 15-20 ianuarie 2026, România a avut însă șansa rareori oferită de un spectacol de talia musicalului „Notre-Dame de Paris”, interpretat în limba originală, franceza, în sala Romexpo. O experiență încărcată de emoție, atât prin amploarea și detaliile spectacolelor, cât și prin dezamăgirile generate de confortul precar al locației, a încercat să redea complexitatea poveștii lui Victor Hugo.
O poveste eternă, într-o scenografie grandioasă
Spectacolul a reprezentat o adevărată demonstrație de logistică și măiestrie tehnică. Decorurile, construcții impunătoare și mobile, păreau să ancoreze publicul în inima Parisului medieval, în timp ce luminile erau folosite ca un instrument narativ, accentuând momente de rugăciune sau de conflict interior. Sonorizarea a fost surprinzător de clară, vocalii fiind inteligibil și în momentele de tensiune maximă, un aspect esențial pentru un musical bazat atât pe muzică, cât și pe cuvinte.
Un element ce nu putea fi trecut cu vederea a fost însă anduranța și acrobațiile dansatorilor, care, printre costume și mișcări fluide, reușeau să transmită tensiune și riscuri reale, ridicând spectacolul la nivel de fenomen—nu doar de simplă reprezentare scenică. În fața acestor scene, granița dintre artă și pericol devine subtilă, dar extrem de emoționantă.
O reinterpretare a legendelor și personajelor
Interpretările actoricești, deși au fost solide, au lăsat uneori impresia unui spectacol mai controlat decât durerosul, autenticul Quasimodo așa cum îl știa iubitorii din interpretarea lui Garou. Angelo Del Vecchio, actorul ce l-a întruchipat pe jobul de clopotiar, a fost un Quasimodo cu o prezență fizică puternică, dar, pentru unii spectatori, mai sobru și mai distant față de suferința aparent animalică a originalului. În schimb, interpretarea lui Daniel Lavoie în rolul Frollo a fost o revelație de forță și adâncime, iar aceasta a reușit să intensifice dramatismul poveștii, în timp ce Hiba Tawaji a adus pe scenă o Esmeralda plină de viață, dar și de fragilitate, exact cea pe care o înțelege fiecare femeie sau tânăr din public.
Latura umană a fiecărui personaj a fost interpretată cu onestitate, dar și cu un anumit grad de distorsiune fiindu-le dat de stilul fiecărui actor. Esmeralda, în special, rămâne o figură complexă, a cărei iubire și libertate sunt puse adesea într-un con de umbră de așteptările și controlul celor din jur.
Limitările spațiului, recunoștința și regretul
Autenticitatea spectacolului a fost însă umbrită de condițiile în care acesta a avut loc. Sala Romexpo, chiar dacă a fost transformată pentru eveniment, nu s-a dovedit potrivită pentru un musical de această anvergură. Frigul excesiv, scaunele incomode și vederea restricționată pentru mulți dintre spectatori au redus din experiența totală, transformând ceea ce ar fi trebuit să fie o seară memorabilă într-una tensionată și frustrantă pentru cei mulți.
Spre final, mulți au plecat cu o senzație de contradicție: de bucurie pentru că au trăit clipa dorită, dar și de regret că spațiul și condițiile n-au fost la nivelul așteptărilor. Totuși, impactul cultural și emoțional al unei such reprezentații a fost imens, iar speranța pentru viitoare spectacole de asemenea calibru rămâne vie. Bucureștiul are nevoie de o sală care să poată găzdui astfel de evenimente în condiții ideale, pentru ca magia să fie completă.
Chiar dacă nu toate detaliile scenice au fost perfecte, declarațiile publicului în timpul și după reprezentație au spus totul: iubim muzica, iubim poveștile și ne dorim mai mult de la scena noastră. În inima orașului, aceste experiențe reamintesc constant că, indiferent de condiții, magia rămâne posibilă, iar viitorul promite noi încântări pentru cei dornici să retrăiască povestea legendarei Notre-Dame.
