De ce ajunge un om să ucidă

„Cea mai dificilă a fost atunci când am întrebat dacă se consideră criminali, chiar dacă au fost în pușcărie pentru crimă. Și ai să observi că foarte mulți dintre acești bărbați nu se consideră criminali, în ciuda faptului că au ucis”, afirmă criminologul.

Rusu subliniază că motivațiile crimei sunt diverse și necesită o analiză contextuală, personală și socială. Adesea, violența este legată de percepțiile asupra masculinității, onoarei sau umilinței. „De foarte multe ori crima este despre masculinitate, despre sentimentul că ți-ai pierdut onoarea sau că te-ai simțit umilit. Alteori este și despre punerea în scenă a unor povești misogene și așa mai departe. Deci nu avem o explicație singulară a omuciderii”, explică specialistul.

Pe de altă parte, tranziția de la un gând violent la o faptă gravă poate fi condiționată de egocentrism sau utilizarea deliberată a violenței pentru atingerea unui scop. Există și situații în care factorul declanșator este incapacitatea de a gândi sau de a simți adecvat. „De multe ori comiterea unei infracțiuni este tocmai despre incapacitatea de a gândi, incapacitatea de a mentaliza, incapacitatea de a simți ce trebuie simțit și pe care o pui în act. Adică faci ceea ce nu poți gândi”, afirmă Dan Gabriel Rusu.

Mitul criminalului sofisticat din filme

Criminologul atrage atenția asupra discrepanței dintre infractorii reali și imaginea lor fantezistă din cultura populară. Un clișeu persistent este cel al criminalului în serie cultivat și excentric, des prezentat în filme. „Îmi vine în minte imaginea criminalului în serie care bea vinuri scumpe, poate cita din Dante Alighieri, îl găsești probabil în librării frumoase atunci când nu ucide. Ăsta este, bineînțeles, un clișeu, este un mit”, spune el.

Rusu respinge, de asemenea, ideea că o persoană predispusa la infracțiuni ar putea fi identificată după înfățișare sau trăsături fizice.

Ce facem cu adolescenții care încalcă regulile

În discuția despre delincvența juvenilă, criminologul subliniază că mulți copii și adolescenți manifestă comportamente antisociale fără ca acestea să ducă la o carieră infracțională. „Avem «crime-age curve». Știm că o bună parte dintre copii și adolescenți fac acte antisociale, dar știm că undeva până în jurul vârstei de 24 de ani se opresc”, explică Dan Gabriel Rusu.

Provocarea majoră constă în găsirea unui echilibru între siguranța publică și evitarea stigmatizării premature a tinerilor. „Întrebarea pentru mine este mai degrabă cum facem să nu îi criminalizăm atunci când fac mici acte de devianță, noi știind că la un moment dat se vor opri, dar să ținem și societatea sigură.”

Experiența sa a demonstrat că sistemele penitenciare trebuie să investească nu doar în executarea pedepsei, ci și în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate, menținerea legăturilor familiale și reducerea factorilor ce favorizează recidiva. Capacitatea unei persoane de a înțelege fapta comisă și consecințele sale este esențială în procesul de revenire în societate.

Sursa: Mediafax