Ucraina lansează tren direct spre litoralul bulgăresc, cu oprire și la București
Un nou serviciu feroviar de pasageri, care va lega Ucraina de litoralul bulgăresc, va trece și prin România. Anunțul a fost făcut de vicepremierul ucrainean Oleksii Kuleba, care a dezvăluit detalii despre traseu, durată și eventuale beneficii pentru călători. Trenul internațional de pasageri ar urma să fie lansat chiar la începutul lunii iunie.
Traseul și durata călătoriei
Potrivit informațiilor furnizate de Oleksii Kuleba, trenul va circula pe ruta Kiev – Liov – Cernăuți – Suceava – București – Varna. Durata estimată a călătoriei este de până la 30 de ore, apropiindu-se de timpul petrecut într-un transport cu autobuzul, dar oferind un confort sporit și o mai mare predictibilitate. Evident, durata finală va fi stabilită după efectuarea unei probe.
Proiectul este important, afirmă oficialii, atât pentru dezvoltarea legăturilor de transport cu statele membre ale Uniunii Europene, cât și pentru nevoile oamenilor, inclusiv pentru grupurile de copii care călătoresc vara în vacanță.
Bilete mai ieftine prin mecanismul PSO
Un aspect crucial al acestui proiect este legat de prețul biletelor. Partea română și cea bulgară au agreat posibilitatea includerii rutei într-un mecanism de tip PSO (obligație de serviciu public). Aceasta ar putea duce la reducerea costului biletelor pentru pasageri. Negocierile pe această temă continuă.
Vicepremierul ucrainean a menționat că s-a analizat configurația rutei pentru a evita staționările inutile ale materialului rulant. Scopul este de a menține un preț accesibil al biletelor și, în același timp, de a conserva resursele de vagoane pentru alte destinații.
Această nouă rută vine după ce Ukrzalizniția a introdus deja un tren zilnic între Kiev și București. Legătura feroviară dintre cele două capitale trece prin Kiev, Vinița, Jmerinka, Mohîliv-Podilskîi, Velcineț, Ungheni și Iași, având ca destinație finală Gara de Nord din București.
Următorul pas este finalizarea deciziei tarifare și lansarea trenului de test împreună cu partenerii.