Conform Descopera: Psihologii explică o abilitate crucială pentru gestionarea vieții: toleranța la suferință
Suferința, fie că vine sub forma pierderilor, a dezamăgirilor sau a conflictelor, este o componentă inevitabilă a existenței umane. Totuși, ceea ce ne influențează cel mai mult nu este intensitatea acestor momente, ci modul în care reacționăm la ele. Capacitatea de a rămâne prezent și de a nu acționa impulsiv, denumită toleranță la suferință, devine astfel esențială pentru echilibrul emoțional.
A avea toleranță la suferință nu înseamnă a nu simți durere sau a-ți reprima emoțiile. Este, mai degrabă, capacitatea de a traversa o perioadă dificilă fără a recurge la acțiuni impulsive care, ulterior, pot fi regretate. Psihologii folosesc acest concept pentru a descrie modul în care indivizii fac față emoțiilor neplăcute fără a fugi de ele sau fără a căuta soluții de moment, care nu rezolvă problema în profunzime. Persoanele cu o toleranță scăzută la disconfort tind să evite orice formă de suferință, reacționând impulsiv sau încercând să își amorțească sentimentele, o strategie care oferă doar o alinare temporară.
Impactul toleranței la suferință asupra sănătății mentale
Studiile au demonstrat o legătură clară între toleranța scăzută la suferință și probleme precum anxietatea, depresia, impulsivitatea și dezvoltarea unor comportamente de dependență. În contrast, o toleranță mai ridicată la disconfort este asociată cu o mai bună adaptabilitate la situații dificile și cu un nivel crescut de stare de bine. În cadrul terapiei dialectic-comportamentale (DBT), o metodă eficientă de reglare emoțională, toleranța la suferință este considerată una dintre competențele fundamentale pentru gestionarea crizelor.
Strategii practice pentru creșterea toleranței la suferință
Creșterea toleranței la suferință este un proces care se poate învăța și exersa. Un prim pas eficient este acordarea unei scurte pauze înainte de a reacționa la o emoție intensă. Câteva secunde de respiro lent pot preveni ca emoția să preia complet controlul. Ulterior, se poate opta pentru o scurtă distragere a atenției prin activități simple, precum consumul unui pahar cu apă, o scurtă plimbare sau ascultarea muzicii. Aceste acțiuni nu reprezintă o evitare, ci o modalitate de a reduce intensitatea emoțională înainte de a lua decizii.
Este recomandat să nu se încerce alungarea imediată a emoției. Observarea acesteia, permițându-i să existe pentru câteva momente fără o reacție imediată, poate fi benefică. Identificarea emoției prin numire – de exemplu, „Sunt furios”, „Sunt speriat” – poate, de asemenea, diminua din intensitatea sa. Atunci când impulsul de a reacționa este puternic, o pauză de câteva minute poate fi suficientă pentru ca sentimentele intense să se diminueze, permițând o evaluare mai clară a situației.
Un exemplu concret ar fi primirea unei critici la locul de muncă. Impulsul inițial ar putea fi să răspunzi imediat sau să părăsești furios încăperea. O abordare bazată pe toleranța la suferință ar implica o pauză, respirații adânci și observarea reacțiilor corporale. O scurtă retragere pentru a bea un pahar cu apă, revenind în discuție când emoția este mai controlabilă, permite apoi o reacție mult mai echilibrată, fie că este vorba de a cere explicații, de a răspunde sau de a amâna discuția.
O abilitate care se dezvoltă pe parcursul vieții
Toleranța la suferință nu este o trăsătură înnăscută, ci o abilitate care se dezvoltă prin exercițiu constant. Cu timpul, indivizii pot constata că se enervează mai rar, iau decizii mai bune și își revin mai rapid după momente dificile. Emoțiile nu dispar, însă își pierd capacitatea de a dicta fiecare reacție. Nu putem elimina complet suferința din viață, însă putem învăța să o traversăm fără a ne pierde echilibrul. Exercițiile de mindfulness, de exemplu, pot contribui la creșterea capacității de gestionare a emoțiilor intense și a stresului.
Toleranța la suferință este recunoscută ca una dintre cele patru competențe de bază în terapia dialectic-comportamentală (DBT).
Sursa: Descopera
