Conform Descopera: O stea a lui Ptolemeu, acum timidă pe cer
Una dintre cele mai vechi enigme ale astronomiei ar putea avea o explicație recentă, dezvăluită de doi cercetători de la Weizmann Institute of Science din Israel. Steaua Theta Eridani, cunoscută anticilor drept Acamar și considerată la acea vreme una dintre cele mai strălucitoare de pe bolta cerească, pare să-și fi pierdut din luminozitate, transformându-se într-un astru abia vizibil cu ochiul liber. Studiul, publicat încă neevaluat pe platforma arXiv, propune o ipoteză îndrăzneață: un episod de transfer masiv de materie dintr-un sistem stelar triplu ar fi fost responsabil pentru strălucirea extraordinară a stelei în Antichitate.
Cauzele involuției stelei Acamar
Încă din cele mai vechi timpuri, Theta Eridani a captat atenția observatorilor. Astronomul antic Ptolemeu o includea, acum aproape 1900 de ani, în celebrul său catalog Almagest, printre cele 13 stele de prim rang. Această apreciere era împărtășită și de Hiparh, cu opt secole înainte, și mai târziu de astronomul persan Abd al-Rahman al-Sufi. Cu toate acestea, până în anul 1598, steaua era deja clasificată ca un astru comun, de magnitudine a treia, similară cu cea observată în prezent. De-a lungul secolelor, s-au vehiculat diverse ipoteze, de la erori de identificare sau de transcriere a observațiilor, la simpla subiectivitate a descrierilor stelare. Noile cercetări, însă, indică prezența a trei corpuri cerești în acest sistem.
Transferul de materie, explicația fenomenului
Idel Waisberg și Boaz Katz, autorii studiului, sugerează că două dintre stelele sistemului triplu sunt extrem de apropiate, distanța dintre ele fiind de aproximativ 12 ori mai mică decât cea dintre Pământ și Soare. Ambele corpuri sunt mai masive și mai grele decât Soarele nostru. Ipoteza principală se concentrează pe o stea care se afla într-o etapă critică a evoluției sale. Pe o orbită eliptică ce o aducea periodic în proximitatea companionului său, aceasta ar fi început să transfere materie către cealaltă stea.
Energia acumulată în timpul acestor apropieri orbitale repetate ar fi supraîncălzit fluxul de materie transferată, generând o strălucire intensă, superioară chiar și luminii individuale a celor două stele. Cantitatea de materie implicată în acest transfer ar fi fost relativ mică, însă efectul asupra luminozității ansamblului ar fi fost semnificativ pentru observatorii terestri. Pe măsură ce interacțiunea gravitațională a modificat orbita, transformând-o într-una mai circulară, apropierea dintre stele a scăzut. Acest lucru a dus la încetarea fenomenului de transfer de materie, iar sistemul și-a pierdut luminozitatea neobișnuită, revenind la strălucirea sa actuală.
Un episod astrofizic rar
Cercetătorii recunosc că astfel de episoade, asemănătoare cu cele observate în cazul novelor, implică de obicei interacțiuni între o pitică albă și o stea de pe secvența principală și durează, în general, doar câteva săptămâni sau luni. Fenomenul propus pentru Theta Eridani, însă, ar fi durat o periovodă considerabil mai lungă, de aproape o mie de ani, ceea ce îl face, dacă va fi confirmat, un eveniment astrofizic fără precedent.
Această fază luminoasă ar fi reprezentat o fracțiune infimă din durata de viață estimată a sistemului stelar, care se ridică la aproximativ un miliard de ani. Cu toate acestea, autorii consideră că această explicație este mai plauzibilă decât ipotezele anterioare. Studiul, într-o primă fază, este disponibil pentru consultare ca preprint pe site-ul arXiv, așteptând evaluarea comunității științifice.
Sursa: Descopera
