O descoperire științifică majoră aruncă o nouă lumină asupra strămoșilor mamiferelor, dezvăluind un detaliu crucial despre modul lor de reproducere. Analiza minuțioasă a unei fosile de Lystrosaurus, un erbivor preistoric, sugerează că aceste creaturi depuneau ouă, similar cu ornitorincii și echidnele de astăzi. Descoperirea, făcută cu ajutorul unui supermicroscop, răspunde la o întrebare pe care paleontologii o dezbat de mult timp.
Misterul originii mamiferelor a preocupat cercetătorii timp de generații. Se credea că sinapsidele, strămoșii mamiferelor, erau ovipare, însă dovezile concrete lipseau. În 180 de ani de cercetări, nu a fost identificat niciun ou de sinapside. Această situație a fost remarcată de mulți specialiști, care au subliniat că faptul că ouă de dinozauri au fost găsite, dar nu și de sinapside, era paradoxal.
O fosilă misterioasă dezvăluie secretele
Studiul, publicat într-o prestigiosă revistă științifică, se bazează pe o fosilă minusculă de Lystrosaurus, un animal care a trăit acum aproximativ 250 de milioane de ani. Fosila a fost descoperită în Africa de Sud, acum 17 ani. Un asistent, un vânător de fosile experimentat, a identificat un mic nodul care, la început, părea să conțină doar fragmente minuscule de os. Curajoșii cercetători au intuit că era vorba despre un pui de Lystrosaurus, dar nu aveau tehnologia necesară pentru confirmare.
Aprofundarea cercetărilor a fost posibilă datorită utilizării unui Sincrotron European din Grenoble (ESRF), un „supermicroscop” cu raze X extrem de puternice. Scanările au relevat un detaliu crucial în mandibula micului Lystrosaurus, al cărui craniu măsura doar 4 centimetri. Osul maxilarului inferior este alcătuit din două jumătăţi care trebuie să fuzioneze pentru ca animalul să se poată hrăni.
Implicații majore pentru evoluție
Descoperirea aduce clarificări importante despre evoluția mamiferelor. Ea explică, de asemenea, de ce Lystrosaurus a reușit să supraviețuiască extincției în masă de la sfârșitul Permianului, acum aproximativ 252 de milioane de ani. Un dezastru major a dus la dispariția a 95% din speciile marine și 70% din vertebratele terestre. Adaptarea acestei specii ar putea fi legată de dimensiunea ouălor sale, relativ mari, care conțineau mai mult gălbenuș și puteau rezista mai bine la deshidratare.
Această metodă de reproducere, depunerea de ouă, a fost cheia succesului evolutiv a Lystrosaurus.
