Securitatea comunistă confisca și vindea bunurile trimise de românii din străinătate, dezvăluie arhive vechi
În ultimele zile, arhivele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au făcut publice documente recente care aduc în lumină o parte neașteptată din activitatea de supraveghere și control exercitată de regimul comunist asupra expatriților români. Documentele arată că, dincolo de supravegherea rigorii legale a corespondenței și a coletelor trimise de românii din diaspora, Securitatea a practicat un sistem clandestin de confiscare și vânzare a bunurilor personale, un proces despre care până acum s-a știut doar vag.
Confiscarea și vânzarea bunurilor: un mecanism de control economic și social
Legea și secretul oficial al corespondenței garantau, teoretic, respectarea intimității și protecția drepturilor de comunicare. În realitate, documentele dezvăluie că acele scrisori și pachete nu erau întotdeauna sigilate și respectate integritatea. “Securitatea confisca sistematic bunuri din pachetele trimise de românii din străinătate, apoi le vindea”, se arată în mărturii și note de arhivă. Într-un proces paradoxal, aceste bunuri erau considerate atât mijloace de control, cât și resurse de stat, de vreme ce activitatea de vânzare avea uneori loc în condiții clandestine.
Aceasta practică punea în lumină un mecanism complex, în care supravegherea avea un dublu scop: de a monitoriza întocmai mișcările diaspora și de a obține fluxuri financiare suplimentare pentru regimul comunist. Bunurile confiscate variau de la obiecte personale de valoare, la alimente sau pachete cu produse rare, adesea dorite de cei din țară, dar și de savori ale vieții din Occident, aflate în atenția Securității.
Corespondența interceptată: între secret și expunere
Românii plecați în străinătate păstrau aproape obligatoriu legătura cu familia. Pachetele cu alimente, haine sau alte bunuri, precum și scrisorile, erau singurele ferestre către un trecut și o identitate răsturnată de regimul comunist. Deși legea prevedea protecția confidențialității corespondenței, aceste reguli erau adesea încălcate.
Documentele arată că multe dintre scrisori erau deschise și citite, uneori chiar interceptate, pentru a verifica conținutul și a elimina eventualele mesaje care ar putea prejudicia siguranța statului sau ar putea provoca alte inconveniente pentru regim. În unele cazuri, scrisorile descoperite în arhive au fost și publicate, fiind analizate și apoi, cel mai adesea, distruse sau păstrate în seiful statului pentru eventuale controale ulterioare.
Ghetoizarea românilor și supravegherea rigorii din interiorul granițelor
Spectrul interceptării și confiscării bunurilor sau corespondenței nu a fost un fenomen izolat, ci parte a unei politici mai ample de control și intimidare a comunității românești din interior și din afară. În cadrul acestor măsuri, românii din diaspora aveau un rol de acțiune, dar și de control al regimului care îi urmărea cu atenție sporită.
De la începutul anilor ’80, când exodul românilor către Occident s-a intensificat, autoritățile comuniste au devenit tot mai interesate de orice formă de legătură între cei plecați și cei rămași în țară. Astfel, metodele de interceptare, confiscare și vânzare a bunurilor au devenit tot mai sofisticate, în ciuda aparenței de legalitate și protecție a secretului corespondenței.
Perspective și reflecții asupra moștenirii unui sistem opresiv
Deși aceste dezvăluiri nu sunt complet surprise pentru cineva familiarizat cu mecanismele comunismului, ele însă lansează un val nou de reflecție asupra dimensiunilor de control și suferințe ale românilor deportați în epoca comunistă. În timp ce mulți își aminteau cu nostalgie de legătura cu familia și dorul de acasă, aceste acte de confiscare și vânzare a bunurilor demonstrează că regimul nu s-a mulțumit doar cu supravegherea pasivă, ci a încercat să subjuge și aspectul material al vieții diaspora.
În prezent, aceste documente aruncă o lumină diferită asupra modului în care comuniștii au gestionat și controlat viața românilor din străinătate. Arhivele dezvăluie o istorie mai complexă, mai dură și mai profund manipulatorie decât cea prezentată în mod oficial, oferind posibilitatea unei reflecții mai ample asupra unui trecut ce nu poate fi ignorat. În timp ce societatea românească își caută drumul spre o memorie completă și sinceră, aceste noi dovezi contribuie la înțelegerea profundă a modului în care regimul comunist a controlat și a dictat viața de zi cu zi în cele mai intime aspecte.
