Conform Economistul.ro: România și-a asumat închiderea centralelor pe cărbune, a obținut fonduri europene pentru capacitățile de înlocuire, a înființat companii și structuri administrative, dar nu a reușit să construiască centralele noi. Această situație pune în pericol țintele climatice și stabilitatea Sistemului Energetic Național.
A închis prezentul înainte să construiască viitorul
Prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat la eliminarea accelerată a capacităților energetice pe bază de lignit și huilă. Statul român a prezentat la Bruxelles un plan care prevedea închiderea grupurilor pe cărbune și construirea în locul lor a unor centrale moderne, în ciclu combinat, pe gaze naturale. La Turceni urma să fie amplasată o centrală de aproximativ 475 MW, iar la Ișalnița una de 850 MW, totalizând 1.325 MW de capacitate nouă, flexibilă și controlabilă. Pe hârtie, tranziția părea coerentă, însă în realitate, România a rămas cu închiderile și fără centralele de înlocuire.
Am înființat companiile. Ne mai lipseau doar centralele
Pentru realizarea proiectelor, au fost constituite societăți mixte între Complexul Energetic Oltenia și companii private. La Ișalnița, CE Oltenia deține 59,9% din CCGT Power Ișalnița, iar ALRO 40,1%. La Turceni, proiectul este dezvoltat împreună cu Tinmar. Au apărut societăți de proiect, consilii de administrație, conduceri executive, sedii, consultanți, secretariate, proceduri, rapoarte și indemnizații. S-a construit întreaga suprastructură administrativă a unei investiții, însă investiția în sine nu a apărut. Ani la rând, aceste proiecte au generat documente, ședințe și costuri administrative, fără a produce niciun megawatt-oră. Aceasta pare a fi o problemă cronică a statului român: construirea administrației unui proiect, deseori în detrimentul proiectului în sine.
Au confundat termenul de finalizare cu termenul de începere a licitației
Proiectele trebuiau să fie funcționale în 2026. În schimb, în 2025-2026, România se află abia în faza de licitații pentru proiectare și construcție. La Ișalnița, societatea de proiect a fost înmatriculată în septembrie 2023, iar contractul de finanțare, în valoare de aproximativ 253 milioane euro din Fondul pentru Modernizare, a fost semnat în februarie 2024. Licitația pentru construirea centralei a fost lansată în martie 2025, iar termenul de depunere a ofertelor a fost amânat succesiv. Procedura a fost anulată în februarie 2026 din cauza lipsei ofertelor conforme. La Turceni, licitația pentru centrala de 475 MW a fost lansată în ianuarie 2025. În februarie 2026 exista o singură ofertă, pentru un contract estimat la aproximativ 525 milioane euro plus TVA. Chiar și în cel mai optimist scenariu, etapa de proiectare și construcție, care durează aproximativ 36 de luni, ar însemna că o centrală promisă pentru 2026 nu va fi gata înainte de 2029.
În timp ce România făcea studii, ceilalți cumpărau turbine
În perioada 2022-2023, când proiectele au fost concepute, echipamentele pentru centralele în ciclu combinat aveau anumite prețuri și termene de livrare, pe baza cărora au fost construite bugetele prezentate instituțiilor europene. Alte state au înțeles dinamica pieței și au pregătit rapid proiectele, lansând comenzile și rezervând echipamentele. România a temporizat, întârziind selectarea partenerilor, înființarea societăților, studiile de fezabilitate, documentațiile și licitațiile. Când proiectele românești au ajuns la furnizorii de turbine, piața se schimbase. Capacitatea de producție a marilor furnizori era contractată pentru următorii ani, termenele de livrare ajungeau la trei-patru ani, iar costurile echipamentelor, construcțiilor, finanțării și mentenanței crescuseră masiv. Bugetele inițiale au devenit insuficiente. Costul total la Ișalnița, estimat inițial la 730 milioane euro, cu o finanțare europeană de 253 milioane euro, a ajuns la aproximativ 755 milioane euro în licitația relansată, fără garanția unui constructor. La Turceni, estimarea a crescut de la aproximativ 410 milioane euro la circa 525 milioane euro plus TVA.
Nu au pierdut numai timp. Au distrus logica finanțării
Banii europeni acoperă doar o parte din investiții; diferența necesită contribuții ale acționarilor și credite bancare. O investiție întârziată, cu costuri în creștere și cu un termen incert, devine din ce în ce mai greu de finanțat și mai puțin atractivă pentru partenerii privați. Prin inacțiune, conducerile proiectelor au deteriorat fezabilitatea economică a centralelor, transformând proiecte finanțabile în proiecte tot mai scumpe și mai riscante.
Cine răspunde?
Cine răspunde pentru faptul că România trebuia să aibă în prezent 1.325 MW pe gaze, dar în 2026 nu are nici măcar contracte ferme de construcție? Cine răspunde pentru studiile întârziate, licitațiile lansate cu ani prea târziu, procedurile anulate, creșterea costurilor și anii în care societățile de proiect au avut cheltuieli fără a produce energie? În România, răspunsul instituțional este, de obicei, inexistent, eșecul fiind transferat ca o „situație dificilă moștenită” către conducerile următoare.
România cere acum prelungirea funcționării centralelor pe cărbune, nu pentru că acestea ar fi devenit o soluție sustenabilă, ci pentru că administrația responsabilă de construirea înlocuitorilor nu și-a îndeplinit sarcinile. Eșecul strategiei se datorează modului în care calendarul energetic al țării a fost tratat ca un dosar amânabil, din cauza incompetenței, legislației ambigue și birocrației. Proiectele de la Ișalnița și Turceni au devenit monumente administrative ale unei tranziții energetice inversate: mai întâi s-a eliminat capacitatea existentă, apoi s-a pus problema înlocuirii. Există un risc real ca aceste centrale să nu mai fie construite niciodată, rămânând doar cu banii cheltuiți pe organizare și structuri administrative – aproximativ 20 milioane de euro, conform estimărilor AEI – în jurul unui obiectiv inexistent.
Sursa: Economistul.ro
