Zeci de organizații civice din București și din alte orașe din țară cer autorităților locale să legalizeze existența grădinilor comunitare pe domeniul public, o practică obișnuită în marile capitale europene, dar încă interzisă în România. Solicitarea vine din partea Rețelei Grădinilor Comunitare, o structură recent înființată care reunește 23 de asociații, grupuri civice și inițiative locale, majoritatea active în București. În condițiile în care cultivarea plantelor comestibile în spațiile publice a fost și rămâne interzisă, aceste organizații încearcă să readucă în discuție beneficiile unei legislații care să permită amenajarea, între altele, a unor grădini urbane funcționale și regulate.
Legalizarea și încurajarea grădinilor comunitare reprezintă o inițiativă de salvgardare a habitatelor naturale și de promovare a unui stil de viață sănătos. În țările europene însă, astfel de spații de socializare, educație și alimentație durabilă sunt parte integrantă a peisajelor urbane. La noi, aceste activități sunt pline de obstacole birocratice și interpretări restrictive ale legislației locale, deși interesul cetățenilor pentru spațiile verzi și pentru cultivarea proprie a plantelor a crescut constant.
„La noi, grădinăritul urban e interzis”, afirmă Adrian Dohotaru, unul dintre inițiatorii acestei campanii, care subliniază importanța schimbării perceptelor și legiferării acestei practici. Rețeaua cere adoptarea unor regulamente locale clare, capabile să faciliteze crearea de spații verzi dedicate comunităților. De asemenea, dorința lor este ca, începând din 2026, fiecare oraș să aibă cel puțin zece astfel de zone-pilot, unde locuitorii să poată practica horticultura în condiții legale și sigure.
Există însă deja, în unele părți ale capitalei, grădini informale pe domeniul public. Aceste spații hibride – nici reglementate oficial, nici interzise – au fost create prin inițiativă civică, și atrag interesul crescând al locuitorilor. Conform unui sondaj realizat de rețea, aproape 15% dintre respondenții din București și alte orașe își doresc spații verzi în care să cultive zarzavat, pomi sau flori, având aceste activități în topul preferințelor pentru stilul de viață urban.
„Dorința de a avea propriile grădini e clară, dar sistemul actual nu ne permite să o materializăm legal”, explică Dohotaru. El povestește că a început să cultive terenuri abandonate din oraș după ce fiul său a ajuns să creadă că mâncarea provine doar din supermarket. Această apropiere accidentală de natură și alimentație sănătoasă îl motivează să lupte pentru o schimbare legislativă care să permită și altora să-și amenajeze mici oaze de verdeață în inima urbanului.
Costurile pentru înființarea unei grădini comunitare sunt, în opinia inițiatorilor, relativ mici, mai ales dacă administrațiile locale sunt implicate. Potrivit acestora, dacă primăriile pot pune la dispoziție teren și eventual apă, aceste spații devin viable aproape fără cheltuieli majore. Deocamdată, solicitările către primăriile din București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Sibiu au rămas fără răspuns, chiar dacă inițiativa este deja oficial în adresări și propuneri concrete, inclusiv modele de reglementări.
Rețeaua a subliniat că obiectivul imediat este adoptarea unui regulament clar în Capitală, care să permită explicit actul de grădinărit comunitar pe domeniul public, în condiții legale și protejate. Pentru asta, a fost pregătit un model de politici publice, disponibil pentru consultare și adaptare la specificul fiecărui oraș. În același timp, semnatarii apelului speră ca, în timp, aceste inițiative să devină parte integrantă a politicilor de dezvoltare urbană, promovând spații verzi, biodiversitate, socializare și sănătate.
Pe fondul acestor demersuri, și în contextul preocupărilor legate de urbanizare exagerată și de deteriorarea calității mediului, perspectiva legalizării grădinilor comunitare în România pare să capete tot mai multă importanță. Deși procesul este unul timid și încă în faze incipiente, inițiativele civice continuă să militeze pentru o schimbare decisivă, căutând să transforme spațiile abandonate sau nefolosite în ateliere de creație, mici terenuri de cultivare și punți de legătură între oameni și natură într-un oraș din ce în ce mai deschizător către sustenabilitate.
