Educația și cercetarea, victime ale subfinanțării în România: o criză latentă care riscă să compromită viitorul țării
În condițiile în care economia României traversează o perioadă dificilă, problemele sistemului de educație și cercetare devin tot mai stringente, riscând să împingă țara spre o criză de perspectivă pe termen lung. La nivel discursiv, prioritățile naționale sunt orientate spre relansarea economică și sprijinirea mediului de afaceri, însă investițiile în cercetare și universități rămân sub nivelul necesar pentru a asigura competitivitatea și dezvoltarea durabilă. În acest context, rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, atrage atenția asupra unei probleme acute: subfinanțarea sistemului de educație și cercetare în România.
Subfinanțarea sistemului de învățământ și cercetare, un flagel vechi, devine, în prezent, o sursă majoră de îngrijorare. „Educația este subfinanțată într-un moment critic pentru România. Cercetarea se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană, la un nivel departe de cel competitiv”, declară acesta, într-o discuție cu publicația debanat.ro. Această situație are consecințe directe asupra calității învățământului superior și asupra capacității de inovație a țării. În condițiile actuale, cercetarea românească este adesea plafonată de lipsa fondurilor, fapt ce limitează posibilitatea de a atrage fonduri europene, atingerea unor standarde internaționale și, implicit, dezvoltarea de tehnologii și soluții inovatoare.
De ce nu se alocă mai mult pentru universități și cercetare? Ca răspuns, problema trebuie privită în contextul unei situații economice încă fragile, în care bugetul național trebuie repartizat cu grijă între multiple domenii critice. Însă, specialiștii consideră că investiția în domeniul educației și cercetării trebuie percepută ca fiind vitală pentru recuperarea decalajelor față de alte țări din Uniunea Europeană și pentru consolidarea unei economii bazate pe cunoaștere. „Într-o perioadă dificilă pe plan economic, trebuie stabilite domeniile prioritare la nivel de țară, în care să fie investit strategic”, subliniază Florin Drăgan.
Dezavantajele subfinanțării se resimt și asupra corpului didactic, care adesea se confruntă cu salarii nesatisfăcătoare și resurse insuficiente pentru cercetare. În aceste condiții, tot mai mulți tineri cu potențial aleg să plece în țări mai dezvoltate, unde finanțarea cercetării și condițiile de învățare sunt mai bune. Pe termen lung, această exod de specialiști riscă să ne lase în urmă în competiția europeană și globală pentru inovare și tehnologie.
Încercările de reformare și atragere a fondurilor europene, chiar și pe termen scurt, nu par suficiente pentru a acoperi aceste deficiențe structurale. În timp ce guvernul anunță planuri de relansare economică și pachete de sprijin pentru anumite sectoare, investițiile în cercetare și educație rămân în zona priorităților secundare. Liantul între aceste domenii este, de fapt, fundamentul pentru orice strategie de dezvoltare sustenabilă, însă în actualul context, aceste priorități sunt încă departe de a fi implementate eficient.
Florin Drăgan și alți specialiști solicită o reorientare a politicii naționale, astfel încât alocările bugetare pentru cercetare și învățământ să devină o prioritate absolută. În opinia lor, doar prin creșterea sustenabilă a investițiilor în aceste domenii se poate schimba cu adevărat soarta sistemului de educație din România și, implicit, poziția țării în Europa și în lume.
Ce se va întâmpla în următorii ani rămâne de văzut, însă orice prognoză arată că, fără o schimbare radicală de strategie și creșteri substanțiale ale fondurilor pentru cercetare și educație, România va rămâne în continuare în coada clasamentelor europene în aceste domenii vitale, ceea ce va avea implicații grave pentru competitivitatea și modernizarea țării. Timpul pentru acțiune este, însă, aproape epuizat, iar viitorul va fi decis de deciziile pe care le luăm astăzi.
