Războiul din Orientul Mijlociu, declanșat de tensiunile din Iran, nu afectează doar prețurile petrolului sau stabilitatea geopolitică, ci începe să avarieze și securitatea alimentară globală. Într-o lume deja fragilă, această criză se adaugă unei serii de factori care pun în pericol aprovizionarea cu resurse esențiale, iar impactul poate deveni de-a dreptul devastator pe termen mediu și lung.
Criza alimentară în contextul blocadei asupra rutelor vitale
Datorită conflictului, Orientul Mijlociu, unul dintre cei mai mari producători mondiali de îngrășăminte, se confruntă cu perturbări grave ale lanțurilor de aprovizionare. În special, Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru exporturile de resurse strategice, a devenit o barieră fizică, blocând accesul navelor și complicând livrările primare de chimicale și îngrășăminte. Aproximativ 35% din exporturile globale de uree — principalul îngrășământ cu azot folosit în agricultură — trece pe această rută, iar acum aceste fluxuri sunt grav afectate. Ureea stă la baza a aproximativ jumătate din producția alimentară globală, fiind elementul cheie al fertilizanților pentru culturile de cereale și legume.
„Nu ar trebui să subestimăm ce ar putea însemna acest lucru pentru producția alimentară la nivel mondial”, avertizează Svein Tore Holsether, directorul executiv al uneia dintre cele mai mari companii europene de îngrășăminte, Yara. El se teme că, dacă situația persistă, randamentele culturilor ar putea scădea cu până la 50% la prima recoltă, ceea ce va duce inevitabil la creșteri de prețuri pentru alimente esențiale precum pâinea, ouăle, carnea de porc și cea de pui. Aceasta, într-un moment în care piețele globale de alimente sunt deja extrem de vulnerabile, iar criza pandemiilor și fluctuațiile economice au adâncit dezechilibrele.
Evoluție rapidă a prețurilor și impactul asupra pieței
Prețurile pentru principalele fertilizante au înregistrat deja creșteri substantiale: ureea din Orientul Mijlociu s-a appreciated cu circa 130 de dolari pe tonă și a depășit pragul de 575-650 de dolari, în timp ce prețurile egiptene de export s-au majorat cu aproximativ 125 de dolari, ajungând la peste 610 dolari pentru o tonă. În Europa, contractele futures pentru amoniac – un ingredient crucial pentru îngrășămintele cu azot – au fluctuat, indicând o viitoare amplificare a crizei. O marfă de 1.000 de tone de amoniac pentru luna aprilie se tranzacționează acum la circa 725 de dolari pe tonă, cu aproape 130 de dolari peste prețul de la finalul lunii februarie.
Analiștii avertizează că aceste perturbări s-ar putea dovedi chiar mai grave decât criza alimentară declanșată în 2022, când invazia Rusiei în Ucraina a provocat o explozie a costurilor energiei și a fertilizanților. Impactul a fost resimțit pe scară largă, cu prețuri record pentru alimente și penurie în anumite zone. De această dată, însă, blocajele fizice din Strâmtoarea Ormuz s-ar putea dovedi chiar mai dăunătoare, deoarece exporturile rusești de cereale, printre cele mai mari din lume, nu mai pot compensa aceste întreruperi.
Criza fermierilor și perspective de viitor
Iranul și alte state din regiune și-au oprit complet producția de amoniac, iar producătorii din alte zone analizează posibilitatea reducerii capacităților, prevăzând un lanț de consecințe economice severe. Prețurile în creștere ale energiei, în special ale gazelor naturale, principalele materii prime pentru fabricarea fertilizanților, sporesc și mai mult presiunea asupra agricultorilor. Chiar și în Europa, prețul benzinei folosite pentru procesul de producție s-a dublat, ceea ce va afecta naște întregul sistem agricol, în special în momentul aplicării primăverii.
Pentru fermieri, această situație reprezintă o provocare uriașă. În timpul în care sezonul de fertilizare bate la ușă, o penurie de resurse poate diminua semnificativ producția de cultură, punând în pericol securitatea alimentară la nivel global. Experții subliniază că cele mai vulnerabile părți ale lumii, deja afectate de conflicte și instabilitate, vor suporta cel mai greu aceste turbulențe.
Pe fondul acestor evoluții, perspectivele pentru următorii ani rămân sumbru, cu un risc real de escaladare a crizei alimentare mondiale. În timp ce comunitățile internaționale caută soluții de a gestiona aceste probleme, scena geopolitică din Orientul Mijlociu continuă să fie un factor destabilizator, amplificând temerile unui colaps al sistemului alimentar global. Întrebarea rămâne: cât de repede va putea lumea să răspundă acestei noxe, înainte ca efectele sale să devină irecuperabile.
