Conform News.un.org: Ciclul vicios al conflictului și foametei distruge securitatea alimentară globală
Războiul și foametea au devenit legate într-un ciclu distructiv care amenință securitatea alimentară globală, a avertizat Carl Skau, șeful interimar al Programului Alimentar Mondial (PAM), în cadrul unei dezbateri la Consiliul de Securitate al ONU. Descriind situații din Somalia, Sudan, Haiti, Gaza, Mali și Myanmar, Skau a evidențiat cum conflictele armate nu doar provoacă foamete, ci și creează condiții favorabile escaladării violenței.
Atacurile țintesc sistemele agroalimentare
Aceste crize indică o evoluție periculoasă a relației dintre război și foamete. Sistemele agroalimentare, incluzând ferme, porturi, piețe și rute de transport, sunt din ce în ce mai afectate de conflicte, cu consecințe economice extinse. „Sistemele alimentare critice – și viețile și mijloacele de trai pe care le susțin – sunt sub asediu”, a declarat Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, în fața Consiliului.
Anul trecut, cel puțin 266 de milioane de oameni s-au confruntat cu insecuritate alimentară acută, în timp ce numărul conflictelor armate a atins cel mai înalt nivel de după Al Doilea Război Mondial. Pentru prima dată în acest secol, foametea a fost confirmată simultan în Sudan și Gaza. Conflictele și violența sunt acum principalii factori de insecuritate alimentară în 12 din cele 13 zone de criză identificate de ONU.
Harta foametei se extinde dincolo de teatrele de război
Geografia foametei se modifică. Un atac cu rachete asupra unui port sau o navă cargo poate duce la creșteri de prețuri la alimente pe o rază de mii de kilometri. Exemplele includ Marea Neagră, unde atacurile asupra rutelor de export ale Rusiei și Ucrainei au redus cu 40% transporturile de cereale. Atacurile în Marea Roșie au perturbat comerțul maritim, iar Stramtoarea Ormuz, crucială pentru aprovizionarea cu petrol și îngrășăminte, se confruntă cu restricții care au majorat prețurile materiilor prime.
Skau a descris această convergență ca o criză a trei puncte de strangulare maritime: Marea Neagră, Marea Roșie și Stramtoarea Ormuz. Perturbările din aceste zone se propagă prin piețele interconectate de energie, îngrășăminte și alimente, transformând conflictele îndepărtate în costuri mai mari pentru țările dependente de importuri. În timp ce țările bogate pot resimți doar creșteri de prețuri, țările vulnerabile se confruntă cu reduceri ale meselor zilnice. În Sudan, costul alimentelor de bază a crescut cu aproape 40% din luna februarie, iar prețurile mai mari la combustibil afectează transportul și irigațiile, în timp ce penuria de îngrășăminte amenință sezoanele agricole din Africa și Asia, sugerând consecințe extinse în viitor.
Foametea alimentează noi conflicte
Conflictul distruge fermele, piețele și rutele de aprovizionare, determinând refugii. Totodată, foametea poate face comunitățile deplasate și sărăcite mai vulnerabile la recrutarea de către grupuri armate și rețele criminale. În Somalia, unde șase milioane de oameni se confruntă cu insecuritate alimentară acută sau mai gravă, iar aproape două milioane de copii suferă de malnutriție, PAM reușește să asiste doar aproximativ 600.000 de persoane.
Luptele din Baidoa au împiedicat recent accesul agenției la aproximativ 5.000 de copii aflați în nevoie de asistență nutrițională. Când familiile nu-și mai pot asigura hrana, disperarea poate crea oportunități pentru grupuri armate și rețele criminale de a recruta tineri vulnerabili. Consiliul de Securitate a recunoscut oficial acest ciclu în 2018, prin Rezoluția 2417, dar, opt ani mai târziu, „ciclul vicios continuă”, a subliniat Guterres.
Avertismentele se lovesc de inerția acțiunii
Comunitatea internațională a dezvoltat sisteme pentru detectarea foametei și prognozarea sa. Problema nu este lipsa de diagnostic, ci reacția ulterioară. Foametea din Somalia din 2010-2012 a cauzat aproape 260.000 de decese, jumătate dintre aceștia fiind copii. Crizele ulterioare, din 2017 și 2022, au fost evitate de la o catastrofă similară prin creșterea asistenței înainte de declanșarea foametei. Sudanul oferă lecția opusă: semnalele de avertizare au fost vizibile, dar comunitatea internațională nu a acționat decisiv.
Guterres a cerut Consiliului să protejeze fermele, sistemele de apă, piețele, depozitele, porturile și rutele de aprovizionare, și, mai ales, să intervină înainte ca foametea să atingă pragul catastrofal. „Nu putem aștepta ca foametea sau condițiile catastrofale să fie confirmate oficial”, a declarat șeful ONU. „Fac apel la acest Consiliu să acționeze atunci când luminile de avertizare se aprind.”
Această chemare intervine într-un moment în care mecanismele menite să prevină înfometarea se confruntă cu resurse limitate. Agențiile umanitare se confruntă cu mai multe războaie, mai mulți refugiați și rute comerciale mai perturbate, cu mai puține resurse. În Somalia, PAM asistă acum doar o fracțiune din populația pe care o putea sprijini anterior. Această situație reflectă o inversare alarmantă: lumea a devenit mai capabilă să prezică unde vor apărea crize de foamete, dar mai puțin capabilă – sau dispusă – să le prevină.
Sursa: News.un.org
