Mircea Geoană, fost diplomatul de carieră și fost secretar general adjunct al NATO, și-a făcut apariția recent în studioul “FANATIK Rapid”, oferind o perspectivă inedită asupra iubirii sale pentru clubul din Giulești, dar și asupra unor episoade mai puțin cunoscute din istoria clubului. Timp de peste o oră, diplomatului i-a ieșit în evidență nu doar calitățile de orator, ci și recoltele emoționale și introspective, dezvăluind detalii din viața și legătura lui cu Rapid București.
Povestea unei iubiri neobișnuite pentru Rapid
De-a lungul anilor, Rapid București a traversat o adevărată epopee de suferințe și renașteri. În decursul ultimului deceniu, rapidistii vorbesc despre un adevărat „pocnet al imaginarului fotbalistic”, după ce clubul a fost declarat faliment în 2016 și a fost nevoit să înceapă de la ligile inferioare, odată cu înființarea noului proiect, apoi să lupte din răsputeri pentru revenirea în prima divizie. În 2021, după șase ani de efort constant, câțiva oameni de suflet, printre care și Mircea Geoană, au sărbătorit renașterea clubului pe prima scenă a fotbalului românesc.
Pentru Geoană, însă, atașamentul față de Rapid nu e doar despre meciuri sau trofee. Fostul polițist și politician își amintește cu nostalgie de cântecul galeriei: „Când am venit prima oară pe Giulești”, pe care îl consideră o emblemă a apartenenței emoționale la club. Povestirea sa despre modul în care a ajuns rapidist e mai mult o poveste de întâlnire cu pasiunea, legată de un prieten din copilărie și de tatăl acestuia, amintind de anii ’70, o perioadă în care Rapid era pe culmile gloriei, fiind considerată una dintre cele mai iubite echipe din România.
Episoadele mai puțin cunoscute ale rapidiștilor, povestite de Geoană
Fostul oficial NATO nu s-a ferit să povestească și de momente tragice din istoria clubului. Un astfel de episod a fost tragedia din 1975, când o parte din suporterii Rapidului s-au urcat pe schelele de lângă sala de sport în construcție, iar acestea s-au prăbușit, provocând pierderi de vieți. Un alt moment trist a fost retrogradarea din anii ’70, care l-a marcat profund. „Am făcut febră. De nervi. Tot speram, în sinea mea, la un lucru care s-a petrecut cu un an înainte”, povestește Geoană, referindu-se la campionatul inedit pe care Sportul Studențesc l-a avut, beneficiind de un sistem de joc favorabil, în timp ce Rapid rămânea în umbra acelor vremuri grele.
În plus, fostul diplomat face referire la un alt punct de cotitură, când Rapid a fost etichetată ca fiind „echipa anti-sistem”. Deși această sintagmă păstrează o oarecare doză de romanticism, Geoană explică subtil și contextul istoric: „Cred că Rapid are o combinație interesantă, care îl face unic un pic ca și club, ca suporteri. Pentru că e o poveste în spatele ăsta, nu doar rezultatele. Unu: este un pic din Bucureștiul boem-interbelic.” În opinia sa, această calitate de ”anti-sistem” vine dintr-o istorie de rezistență, din perioade în care clubul a fost marginalizat de regimuri politice care l-au dorit la periferie.
Ce îl deranjează pe Geoană în perioada actuală
Chiar dacă iubirea pentru Rapid rămâne vie în sufletul său, Geoană nu a evitat să indice și câteva aspecte mai tensionate din trecutul clubului. În special, partea legată de perioada lui George Copos, fostul patron care a reușit performanțe notabile dar a fost, uneori, contestat de suporterii mai vehemenți. „Încă sunt supărat pe pâlcul acela de suporteri care nu au fost ok. Ce a făcut Copos pentru echipa asta, pentru clubul acesta. Să îl aducă pe Mircea Lucescu ca antrenor, să facă performanțe. Iar atunci nu a fost în regulă, la sfârșit, după câte a făcut și cât de mult a reinventat clubul ăsta”, afirmă cu franchețe Geoană.
Deși admiră contribuțiile lui Copos, fostul diplomat admite că anumite reacții din partea fanilor au fost neașteptate și uneori nemeritate, chiar dacă pasionamentul ardent al galeriei susține și el o luptă dificilă pentru păstrarea identității și sentimentului de apartenență. În aceste declarații, se regăsește o combinație interesantă de admirație și critică, reflectând complexitatea relației personale cu Rapid și cu lumea fotbalului.
Mircea Geoană își încheie relatarea cu un sentiment de nostalgie și totodată cu o speranță reînnoită: iubirea pentru Rapid nu e doar un joc de culori, ci o poveste de rezistență, de pasiune transgând generații, chiar și în cele mai dificile vremuri. Într-o țară unde istoria fotbalului a fost marcată de perioade tumultoase, povestea lui Geoană aduce în prim-plan o imagine unică, încărcată de nostalgia unor vremuri apuse, dar și de speranța unui viitor mai bun pentru clubul din Giulești.
