Guvernul României oferă fonduri pentru proiecte educaționale și culturale în Republica Moldova
Persoanele fizice autorizate (PFA), organizațiile neguvernamentale (ONG), firmele și alte organizații eligibile din România și din afara țării pot depune proiecte educaționale, media și culturale în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova. Această oportunitate este oferită prin intermediul unui apel de finanțare lansat joi de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
Cine poate beneficia de finanțare
DRRM a anunțat oficial deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026. Asociațiile, fundațiile, unitățile de cult, organizațiile neguvernamentale, persoanele fizice autorizate, precum și persoanele juridice de drept public sau privat, din România și din afara frontierelor țării, pot aplica pentru finanțare. Cererile pot fi transmise prin e-mail, până la data de 3 mai, ora 23:59, la adresa programe@drrm.gov.ro.
Cererile de finanțare trebuie să respecte condițiile menționate în Ghidul de finanțare nerambursabilă, publicat în secțiunea cu documente necesare acordării de finanțare nerambursabilă. Documentul explică detaliat pașii și criteriile de eligibilitate pentru potențialii beneficiari.
Domenii eligibile și priorități
Proiectele finanțate din bugetul DRRM vor sprijini activități desfășurate în acest an în beneficiul cetățenilor din Republica Moldova. Domeniile eligibile includ cultura, mass-media, educația, societatea civilă și spiritualitatea și tradiția.
Constantin-Valentin Răducanu, directorul general cu atribuții de secretar de stat al DRRM, a declarat: „Ne dorim ca proiectele care vor fi depuse anul acesta să acopere toate cele cinci domenii de finanțare, iar extinderea ariei de activitate depinde de creativitatea inițiatorilor. Îi asigurăm pe cei interesați că aceste domenii permit integrarea unei game largi de teme relevante pentru cetățenii Republicii Moldova. Totodată, raportările din 2025 arată că, în 2026, este necesară consolidarea acțiunilor în domeniile mass-media și societății civile”.
Evaluarea cererilor de finanțare va ține cont de principiile liberei concurențe, eficienței utilizării fondurilor publice, transparenței și tratamentului egal. Cererile incomplete sau cele care nu respectă cerințele specificate în ghid vor fi respinse fără evaluarea proiectului.
Lista proiectelor selectate și a beneficiarilor finanțărilor nerambursabile va fi publicată pe site-ul DRRM, drrm.gov.ro, după închiderea sesiunii de finanțare.