Senator USR acuză modificări “abuzive” în proiectul de lege al Academiei Române, adoptat în grabă la Senat
O nouă criză politică în domeniul învățământului superior și al culturii se profilează în peisaj, după ce senatorul USR Ștefan Pălărie a ieșit public pentru a denunța intențiile guvernului de a modifica Legia Academiei Române, într-un mod rapid și aparent netransparent. În opinia sa, adoptarea proiectului de lege în procedură de urgență și fără o consultare adecvată reprezintă un pas grav, motiv pentru care îl numește chiar „un adevărat puci”, subliniind caracterul perceput ca fiind „abuziv” al celor trei prevederi principale care vizează structura și funcționarea Academiei Române.
Un proiect controversat cu implicații majore
Legislația în vigoare privind funcționarea Academiei Române a fost, în ultimii ani, supusă mai multor reforme, însă forma actuală a proiectului care a fost introdus în Senat a ridicat semne de întrebare în rândul specialiștilor și al membrilor comunității științifice autohtone. Inițiativa, adoptată în regim de urgență, urmărește să aducă modificări semnificative în modul în care sunt ales și mandatați președintele și membrii Academiei, precum și în cadrul procedural pentru validarea scrutinului electoral intern.
Din punct de vedere procedural, senatorul USR îndeamnă la prudență, afirmând că într-un asemenea proiect, „cel puțin trei prevederi sunt absolut abuzive”, iar una dintre cele mai controversate se referă la mandatul președintelui Academiei Române. În forma propusă, mandatul acestei funcții, care în prezent are un statut stabilit clar, va putea fi schimbat sau redeschis în condiții care nu sunt încă foarte clare, ceea ce ridică semne de întrebare referitoare la stabilitatea și independența acestui for științific de vârf.
De ce această formă de legislație alarmantă?
Pentru publicul larg, poate părea că este vorba despre o simplă modificare administrativă, însă pentru conducerea și membrii Academiei Române, aceste schimbări ar putea însemna destabilizarea poziției și influenței unei instituții considerate pilon al culturii și științei românești. Academiei i s-au atribuit în ultimii ani funcții cheie în susținerea identității naționale, în promovarea valorilor intelectuale și în reprezentarea comunității științifice în fața statului, iar orice intervenție abruptă asupra statutului său poate avea efecte negative pe termen lung.
De partea cealaltă, guvernul susține că reformele sunt necesare pentru eficientizarea și transparentizarea proceselor interne, însă criticii afirmă că această grabă și lipsa de transparență în adoptare pot ascunde intenții de control politic și de subminare a autonomiei Academiei. Este un context în care dezbaterile publice și sesiunile parlamentare devin tot mai tensionate, iar reacțiile din mediul academic și cultural se înmulțesc.
Contextul general și reacțiile
Tensiunile referitoare la autonomia și statutul instituțiilor culturale și academice nu sunt noi în peisajul politic românesc, dar această situație particulară adaugă o nouă filă pe un coșmar legislativ. În ultimii ani, au fost semnalate demersuri similare, încercări de a controla în mod excesiv resursele și deciziile unor instituții fundamentale pentru identitatea națională.
Reacția senatorului Pălărie nu a întârziat să apară, acesta arătând că modificările propuse în forma actuală pot compromite autonomia Academiei și pot deschide calea unor influențe politice nedorite asupra unei instituții de prestigiu. În același timp, reprezentanți ai mediului academic au avertizat asupra riscului de a slăbi încrederea în organigrama și credibilitatea acestei structuri centrale, chiar dacă motivele oficiale vizează doar „eficiența” și „modernizarea” acesteia.
Ultimele evoluții indică faptul că dezbaterile din Parlament vor continua, iar reacțiile din partea societății civile și a ambasadelor culturale din România vor fi tot mai intense. În timp ce guvernul insistă pe necesitatea acestor modificări, opoziția și mediul academic cer o reevaluare a procedurii, pentru a evita amenințarea independenței unei instituții de referință a culturii românești. În acest context, întrebarea rămâne deschisă: până unde va merge această tentativă de reformă și ce consecințe va avea asupra viitorului Academiei Române?
