România vânează anual între 8.000 și 8.500 de cerbi, într-un proces reglementat strict, menit, teoretic, să mențină echilibrul natural al populației și să protejeze mediul înconjurător. Totuși, în spatele acestei activități legale se ascunde un fenomen cu implicații mai largi, financiare și ecologice, care continuă să fie sub lupa opiniei publice și a specialiștilor în silvicultură.
Vânătoarea legală, un mecanism politic și economic
Regulamentul național stabilește cote anuale de recoltă pentru populațiile de cerbi, de regulă între 5% și 25% din efectiv. Aceste cote sunt calculate de ocoalele silvice în funcție de rapoartele asupra efectivelor, cu scopul de a preveni suprapopularea, care ar putea avea un impact devastator asupra ecosistemelor. În opinia oficială, aceste cote sunt aprobate de Ministerul Mediului, ca parte a strategiei de protecție a naturii.
Cu toate acestea, activitatea de vânătoare devine, adesea, mult mai mult decât un act de gestionare a faunei. În funcție de zonele din țară, anumite hunting-uri devin adevărate afaceri cu milioane de euro, iar vânătoarea nu mai pare doar o preocupare pentru conservare, ci și o oportunitate financiară. În acest context, pornește un mecanism delicat: animalele sunt nu doar vânate, ci și negociate în avans pentru a fi “vândute” anumitor cumpărători, înainte să fie împușcate, transformând activitatea într-un veritabil business al valorificării vieții sălbatice.
Supra-populația ca problemă ecologică
Potrivit unor studii recente, România se confruntă cu o suprapopulare semnificativă a anumitor specii de ungulate, inclusiv cerbi și căpriori, în unele zone fiind chiar de 3.6 ori peste nivelul suportabil de ecosistem. Cercetările de la Facultatea de Silvicultură a Universității din Brașov evidențiază că această suprapopulare amenință resursele naturale, încetând regenerarea pădurilor și afectând habitatul natural. În aceste condiții, eutanasia și recoltarea controlată sunt considerate soluții pentru menținerea unui echilibru ecologic.
Deși autoritățile afirmă că aceste cote sunt stabilite având în vedere protejarea mediului, realitatea economică pare să sugereze o altă față. În mod paradoxal, animalele vândute au valoare de piață înainte de a fi împușcate, și devin piese de change pentru cei interesați să investească în această “afacere verde”.
Cerbul lopătar, emblemă națională, în vizor
Printre speciile preferate de vânătoare se află cerbul lopătar, o specie emblematică pentru fauna românească, dar și variantul comun, cel mai întâlnit în pădurile și dealurile țării. Cerbul lopătar, rebotezat din cauza coarnelor sale speciale, poate trăi până la 20 de ani și poate ajunge la greutăți de până la 300 de kilograme. Adaptat atât zonelor montane, cât și celor de câmpie, acest animal a fost reintrodus în habitat și în ultimele decenii și în zonele de câmpie, fiind o țintă preferată pentru vânătoare de către pasionați și companiile din domeniu.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – administrează, de asemenea, fonduri cinegetice în diferite zone, precum cel din Suceava, unde se estimează că sunt aproape 2.000 de cerbi și căprioare. Această regiune devine astfel un centru de interes pentru industria de vânătoare, generând venituri importante, dar și stârnind controverse legate de moralitatea și sustenabilitatea acestor practici.
Pe măsură ce numărul de cerbi și alte specii crește peste limitele sănătoase pentru ecosistem, întrebarea privind echilibrul între conservare, economie și etică devine tot mai presantă. În timp ce autoritățile susțin că măsurile de gestionare sunt în interesul naturii, realitatea indică o forează tot mai adâncă în domeniul profitului, cu activități ce sfidează principiile de conserve și protejare a biodiversității.
Vânătoarea în România, astfel, rămâne un subiect delicat și controversat, în care interesele economice, protecția mediului și etica civică interacționează într-un echilibru fragil. Perspectivele pentru un echilibru durabil în această industrie vor depinde, pe termen lung, de transparență și de o reglementare mai strictă, pentru ca frumusețea și diversitatea speciilor să poată fi păstrate pentru generațiile viitoare.
