Diverse

Profesoara Anca Florea, acuze dure la adresa Inspectoratului Școlar

Profesoara Anca Florea, acuze dure la adresa Inspectoratului Școlar

Conform News.ro: Acuzații grave la adresa inspectoratului școlar județean buzău

Profesoara Anca Florea, fostă director adjunct al Colegiului Național „B.P. Hasdeu” din Buzău, îi adresează o scrisoare deschisă ministrului Educației, Carmen Toderan, în care reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău ar fi gestionat, în ultimii trei ani, relația cu această unitate de învățământ. Florea susține că inspectorul școlar general, Daniela Palcău, ar fi avut în repetate rânduri o atitudine „neprincipială și chiar ilegală” și afirmă că va transmite Ministerului Educației documente oficiale în susținerea acuzațiilor.

În scrisoarea publicată online, Anca Florea a arătat că a făcut anterior un apel către Ministerul Educației, din poziția de director adjunct, însă consideră că demersul său nu a avut niciun ecou. „Trebuie să recunosc faptul că am crezut în ideea că niciodată nu este prea târziu pentru ca un Inspector Școlar General să-și înțeleagă menirea în raport cu o școală, să-și reamintească faptul că trebuie să fie garantul respectării legii și, mai presus de orice, că nu îi este permis să priveze elevii de o educație de calitate. (…) Astăzi, vă adresez această scrisoare deschisă din calitatea de profesor al aceluiași liceu”, a scris Florea, precizând că își asumă personal toate afirmațiile din document.

Profesoara a susținut că, în ultimii aproape trei ani, Colegiul Național „B.P. Hasdeu” s-ar fi confruntat cu probleme legate de modul în care ISJ Buzău a gestionat anumite situații privind mobilitatea personalului didactic și managementul unității de învățământ. „Domnule ministru, în ultimii aproape trei ani, Colegiul Național «B. P. Hasdeu» s-a confruntat cu o problemă majoră care, din nefericire, este și astăzi actuală: atitudinea neprincipială și chiar ilegală pe care Inspectorul Școlar General Daniela Palcău a manifestat-o în nenumărate rânduri. Vă supun atenției câteva aspecte pe care le consider foarte grave, întrucât au adus atingere principiului calității și al echității în educație”, a scris ea.

Demersuri administrative și juridice împotriva deciziilor ISJ

Florea a afirmat că, în mai multe situații, conducerea colegiului ar fi fost nevoită să facă demersuri administrative și juridice pentru a menține anumite standarde în privința personalului didactic. „Liceul în care lucrez a fost martorul unor etape de mobilitate a personalului didactic în care respectarea legii de către I.Ș.J. Buzău a fost arbitrară. Este ușor de înțeles în acest context de ce în nenumărate cazuri am fost în situația de a face demersuri birocratice și cronofage pentru a păstra standarde de calitate în ceea ce privește prestația la clasă a unor cadre didactice. Mărturie sunt și demersurile ample pe care le-am întreprins alături de departamentul juridic al sindicatului de a ne fi aprobate «Condiții specifice» pentru mișcarea personalului didactic, prin care școala să poată păstra ceva din ceea ce numim pregătire academică și prestație riguroasă a cadrului didactic”, a explicat ea.

Un alt episod invocat în scrisoare se referă la planul de școlarizare pentru anul 2026-2027. Potrivit Ancăi Florea, în decembrie 2025, inspectorul școlar general Daniela Palcău ar fi solicitat Colegiului „B.P. Hasdeu” să renunțe la una dintre cele zece clase a IX-a propuse, deși Consiliul de Administrație al colegiului luase o decizie privind fundamentarea planului de școlarizare. Florea a arătat că a considerat solicitarea abuzivă și că, în urma discuțiilor din Consiliul Profesoral, a propus redactarea unui memoriu care să fie transmis ISJ Buzău. „Domnule ministru, acestea sunt numai câteva dintre demersurile prin care Inspectorul Școlar General Daniela Palcău a demonstrat neprofesionalism în ceea ce privește calitatea managementului pe care îl realizează în instituția pe care o conduce”, a afirmat profesoara.

Anca Florea a precizat că nu a inclus în scrisoarea deschisă toate aspectele pe care le reclamă și că acestea ar urma să facă obiectul unei adrese oficiale către Ministerul Educației și Cercetării, însoțită de documente.

Riscul polarizării corpului profesoral

Profesoara a avertizat asupra riscului ca tensiunile din sistemul de educație să ducă la polarizarea corpului profesoral în funcție de „gradul de obediență” sau de interese care, în opinia sa, au mai mult sau mai puțin legătură cu educația. „În absența unei intervenții corective, există riscul ca însuși corpul profesoral să se polarizeze în funcție de coeficientul de reziliență, în funcție de gradul de obediență sau în funcție de interese care au mai mult sau mai puțin legătură cu ideea de educație”, a scris Anca Florea.

Scrisoarea vine în contextul unei schimbări recente în conducerea Colegiului Național „B.P. Hasdeu”. Anca Florea a fost înlocuită din funcția de director adjunct de prof. dr. Andreea Elena Petroșel, cadru didactic al aceluiași colegiu și fost inspector școlar general adjunct al ISJ Buzău. Anca Florea rămâne profesor al Colegiului Național „B.P. Hasdeu”.

Potrivit unor informații neconfirmate oficial, Daniela Palcău ar urma să fie schimbată din funcția de inspector școlar general, având susținerea PSD Buzău, și ar urma să fie înlocuită, printr-o decizie a ministrului Educației, cu o persoană susținută de PNL Buzău. Până în prezent, Ministerul Educației și Cercetării nu a anunțat oficial o schimbare la conducerea ISJ Buzău. De asemenea, Daniela Palcău și ISJ nu au prezentat un punct de vedere public referitor la acuzațiile formulate de Anca Florea.

Sursa: News.ro