Guvernul României aduce în prim-plan o radiografie a administrațiilor locale din țară, comparând situația cu cele din statele membre UE, și evidențiind o serie de dezechilibre structurale care limitează autonomia și eficiența administrațiilor locale românești. Astfel, raportul scoate în evidență dependența excesivă de transferurile de la bugetul central, un aspect care a fost constant criticat pe parcursul anilor și care continuă să pună presiune pe capacitatea primăriilor și consiliilor locale de a-și asuma responsabilități regionale și locale.
### Diferențe majore între România și statele UE în ceea ce privește finanțarea locală
Printre cele mai stringente probleme se numără resursele financiare cu care dispun administrațiile locale. Conform datelor colectate, în timp ce în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, administrațiile locale își asigură în proporție semnificativă venituri proprii, în România, această dependință pentru finanțarea proiectelor și serviciilor publice ajunge la 92,57% consumată din transferurile de la bugetul de stat. În alte cuvinte, primăriile românești nu sunt atât de autonome în gestionarea resurselor, fiind aproape integral dependente de fonduri centrale pentru funcționare și investiții.
„Veniturile din transferurile de la bugetul de stat = 7,43% din PIB,” subliniază raportul, arătând cât de fragilă este poziția financiară a administrațiilor locale din România comparativ cu colegii lor din Uniunea Europeană. În multe alte țări, autoritățile locale generează venituri proprii din taxe, impozite și alte surse de venit, ceea ce le permite să implementeze proiecte și să răspundă direct nevoilor comunităților.
### Impactul dezechilibrelor financiare asupra dezvoltării regionale
Această dependință de fondurile centrale nu vine doar dintr-o limitare a resurselor, ci și din modul în care sunt structurate mecanismele de finanțare și responsabilitate la nivel local. În timp ce în alte state UE, administrațiile locale gestionează activ bugete proprii și reușesc să atragă fonduri europene și alte surse pentru proiecte majore, în România aceste oportunități sunt parțial subutilizate, iar proiectele de dezvoltare sunt vulnerabile la modificări politice și administrative.
De fapt, această situație impune o serie de constrângeri asupra capacității autorităților locale de a răspunde eficient solicitărilor cetățenilor, fie că e vorba despre infrastructură, sănătate sau educație. Dependința de fonduri centrale a frânat, de exemplu, implementarea unor proiecte de modernizare a sistemelor de urbanism, sistematizare sau extindere a serviciilor publice, reducând astfel autonomie și flexibilitate regională.
### Cadrul legislativ și mecanismele de finanțare – obstacole sau oportunități?
Experții atrag atenția că, pentru a rectifica dezechilibrele, trebuie să se investească în reforme care să stimuleze creșterea veniturilor proprii ale administrațiilor locale și să diversifice sursele de finanțare. În ultimii ani, s-au făcut pași, precum introducerea unor mecanisme de partajare a veniturilor fiscale sau facilități pentru atragerea fondurilor europene, însă aceste măsuri sunt considerate insuficiente pentru a acoperi complet deficitul de autonomie financiară.
Rămâne de văzut dacă pe termen mediu și lung, o dezbatere profundă pe această temă va duce la ajustări legislative și administrative care să întărească rolul și resursele administrațiilor locale. În prezent, însă, diferențele față de alte state ale UE continuă să fie evidente, iar efectele asupra dezvoltării regionale și bunăstării cetățenilor îl fac pe acest subiect o prioritate pentru reformatorii din domeniul administrației publice.
Ultimele evoluții indică un interes sporit din partea autorităților de a reforma mecanismele de finanțare locală, însă implementarea eficientă a acestor inițiative va fi crucială pentru creșterea autonomiei și pentru o dezvoltare durabilă care să răspundă mai bine nevoilor comunităților românești.
