Conform Libertatea: Ruinele Podului lui Constantin cel Mare, vizibile pe Dunăre după scăderea record a nivelului apei
Nivelul scăzut al Dunării, care a atins cele mai joase cote din 2003 și a declanșat o criză energetică în România, Bulgaria și Ungaria, a oferit însă arheologilor o oportunitate rară. Resturile unei construcții masive, despre care se crede că ar fi Podul lui Constantin cel Mare, au reapărut la suprafață. Arheologii bulgari au documentat deja ruinele fundațiilor, expuse temporar de apele retrase ale fluviului.
„Pentru arheologi, aceste momente sunt extrem de valoroase, deoarece natura dezvăluie temporar un obiect care, în mod normal, este ascuns sub apele Dunării. Ne oferă o ocazie rară de a-l observa, documenta și studia în mediul său real”, a declarat Pavel Popov, reprezentant al Muzeului de Istorie Regională din Pleven, citat de Reuters.
O capodoperă a ingineriei romane, activă timp de patru decenii
La peste două secole după podul lui Traian de la Drobeta, împăratul Constantin cel Mare a ordonat construirea unui nou megastructuri peste Dunăre. Inaugurat pe 5 iulie 328 d.Hr., podul ce lega cetatea romană Sucidava (actuala Celei-Corabia, România) de Oescus (aproape de Gigen, Bulgaria) a fost unul dintre cele mai lungi poduri romane construite vreodată.
„Podul lui Constantin cel Mare a fost una dintre cele mai impresionante construcții ale Antichității târzii și, în același timp, un important instrument strategic al Imperiului Roman”, a explicat Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău, pentru Libertatea.ro. Lungimea totală a construcției, de 2.437 de metri, cu peste un kilometru traversând efectiv albia Dunării, îl clasează drept cel mai lung pod din Antichitate peste un curs de apă.
Rol strategic și militar în Antichitate
Construcția podului a avut o importanță strategică majoră pentru Constantin cel Mare. După retragerea romană din Dacia și transformarea Dunării în noua frontieră nordică a imperiului, consolidarea controlului la nord de fluviu era esențială. Podul asigura o cale rapidă pentru deplasarea trupelor, echipamentelor și proviziilor, facilitând campaniile militare și consolidarea influenței romane în regiune.
Sucidava a devenit astfel un punct strategic și comercial vital, permițând o reacție rapidă în cazul amenințărilor la frontieră și sporind circulația mărfurilor între cele două maluri. Podul, cu pile solide din piatră și o suprastructură din lemn, se înălța la aproximativ 10 metri deasupra apei și avea o lățime de 5,7 metri.
Cercetări arheologice și riscuri pentru patrimoniu
Ruinele podului au fost subiectul mai multor cercetări arheologice de-a lungul timpului, începând cu descoperirile lui Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic în 1902. Ultima cercetare sistematică pe malul românesc a avut loc în 1968. Tehnologiile moderne, precum sonarele și scanările magnetometrice, au contribuit la identificarea și documentarea vestigiilor.
„Ceea ce face situația actuală deosebită nu este neapărat faptul că aceste structuri devin vizibile pentru prima dată, ci gradul de expunere și posibilitatea de a le documenta cu mijloace moderne, într-un moment în care nivelul Dunării este excepțional de scăzut”, a subliniat Daniel Costache.
Totuși, expunerea bruscă a vestigiilor la aer și variații de temperatură prezintă și riscuri. „Structurile care au stat mult timp într-un mediu umed și relativ stabil pot deveni vulnerabile atunci când sunt expuse brusc la aer, temperaturi ridicate și variații de umiditate”, a avertizat managerul Muzeului Județean Buzău. Cercetătorii români și bulgari lucrează împreună pentru a documenta și analiza cât mai eficient aceste vestigii unice, o „fereastră arheologică” temporară oferită de Dunăre. Podul a fost funcțional timp de aproximativ patru decenii, dar dispariția sa exactă rămâne un mister, existând indicii că nu mai era operațional în anul 367.
Sursa: Libertatea
