Amenințarea AI autonome devine tot mai reală pentru organizații, iar specialiștii în securitate avertizează că, în 2026, aceste entități digitale vor reprezenta una dintre cele mai mari riscuri interne. Pe fondul presiunii de a adopta rapid tehnologii bazate pe inteligența artificială, companiile se află pe un drum periculos, riscând să introducă în sistemele lor software cu acces extins, dificil de controlat și, în anumite scenarii, exploatabile de către atacatori. Această grabă, spun experții, face ca agenții AI să poată ajunge să funcționeze ca „insideri” digitali, cu privilegii peste cele ale angajaților umani.
Riscurile asociate acestei evoluții nu sunt doar ipotetice. Conform estimărilor, până la sfârșitul anului 2026, aproximativ 40% dintre aplicațiile enterprise vor integra agenți AI specializați, față de mai puțin de 5% în 2025. Beneficiile sunt evidente, cum ar fi automatizarea proceselor de securitate, corectarea rapidă a vulnerabilităților sau analiza în timp real a datelor pentru identificarea și blocarea amenințărilor. Însă, alături de acestea, apar și pericole majore, în special atunci când aceste agenți primesc permisiuni largi, fără o supraveghere strictă.
“Problema superuserului” devine un concept cheie în discuțiile despre viitorul securității cibernetice. Wendi Whitmore, șefa diviziei de Intelligence de Securitate la Palo Alto Networks, avertizează că agenții AI autonomi, cu permisiuni excepțional de extinse, pot deveni echivalentul unor utilizatori privilegiati invizibili. Aceștia pot lega și manipula sisteme și date sensibile fără nicio supraveghere, creând oportunități uriașe pentru atacatori. În scenariul cel mai rău, un agent AI compromis ar putea aproba automat transferuri bancare frauduloase, semna contracte compromițând interesele firmelor sau chiar influența decizii strategice majore, precum fuziuni și achiziții.
O altă amenințare deosebită este apariția „doppelganger-ului” digital — agenți AI creați pentru a prelua funcții esențiale ale conducerii, precum aprobarea de decizii sau verificarea documentelor. În teorie, acest lucru poate eficientiza procesul decizional, mai ales în contexte de suprasolicitare a managerilor, dar în practică implică riscuri enorme dacă aceste entități cad în mâinile rău-intenționaților. Un agent compromis, cu autoritate reală, poate aproba tranzacții financiare ambigue, semna documente cu impact major sau influența decisiv planificări strategice, fără ca nimeni din conducere să bănuiască infiltrarea.
Experiențele din ultimul an demonstrează deja modul în care AI poate amplifica atacurile cibernetice. Atacatorii folosesc modelle lingvistice interne pentru a accelera și rafina operațiunile infracționale, atacând nu infrastructura clasică, ci direct serviciile interne de inteligență artificială ale organizațiilor. Whitmore compară uniform adopția AI cu migrarea către cloud de acum două decenii, când breșele majore au fost cauzate nu de tehnologie, ci de implementarea ezitantă și configurările nesigure.
Specialiștii în securitate sunt acum de acord că agenții AI trebuie tratați ca identități digitale cu drepturi strict limitate, monitorizate constant și integrate într-un cadru de control riguros, cu capacitatea de a detecta orice comportament anormal. Fără astfel de măsuri, progresul tehnologic riscă să creeze un nou front de vulnerabilitate internă, pe măsura complexității și autonomiei acestor entități digitale.
Pe măsură ce piața și tehnologia evoluează, perspectivele pentru 2026 și dincolo de continuă să fie alarmante. Riscurile asociate agenților AI devin tot mai evidente, dar și mai greu de controlat, odată ce aceștia ies din sfera predictibilului și intră în cea a deciziilor autonome, cu potențial de a destabiliza chiar și cele mai bine protejate sisteme. În fața acestor provocări, organizațiile trebuie să își revizuiască urgent strategiile de securitate, pentru a nu fi prădășite de un nou val de atacuri amplificate de inteligența artificială.
