Rețeaua de sateliți care orbitează Pământul devine, pe zi ce trece, o adevărată capcană de cărți, conform celor mai recente studii ale specialiștilor în domeniu. Cercetările lui Sarah Thiele de la Princeton și ale echipei sale de la Universitatea din Columbia Britanică aduc în prim-plan un tablou alarmant: orbita joasă a planetei noastre a fost suprasaturată cu megaconstelații, numărul lor crescând exponențial, iar riscul de coliziuni fatale devine din ce în ce mai real.
### O revoluție pe orbită, o jumătate de pas spre dezastru
Astăzi, peste 2000 de sateliți funcționează în spațiul de deasupra noastră, aproape de suprafața atmosferei. În fiecare 22 de secunde, doi sateliți se intersectează la o distanță de doar un kilometru. Pentru rețeaua Starlink, care deservește internetul global, aceste întâlniri periculoase se petrec la fiecare 11 minute, făcând din spațiu un loc din ce în ce mai aglomerat și instabil.
Specialiștii avertizează că, în condiții normale, sateliții se adaptează singuri la traiectorii și se mișcă autonom, gestionându-și traficul. Însă în fața evenimentelor extreme, precum furtunile solare, totul se schimbă radical. Aceste fenomene naturale spală etapa de protecție a atmosferei superioare, provocând expansiunea acesteia, ceea ce duce la o rezistență mai mare a sateliților la înaintare. În practică, acest lucru înseamnă că sateliții trebuie să consume tot mai mult combustibil pentru a-și menține orbita, ceea ce, pe termen lung, le compromite funcționarea și le scurtează durata de viață.
### Timpul k‑de la riscuri moderate la urgență
Unicul sistem de măsurare a riscului a fost sintetizat într-un indicator pentru cercetători: “Ceasul CRASH” (Collision Realisation and Significant Harm). Acesta cuantifică timpul rămas până la o coliziune catastrofală între sateliți, în funcție de gradul de perturbare. În 2018, fără control de la sol, se estima că, în aproximativ 121 de zile, ar fi avut loc o coliziune gravă. Astăzi, însă, acest interval s-a redus dramatic, ajungând la mai puțin de 3 zile. La această rată, un eveniment solar sever, precum o furtună care ar perturba comunicațiile pentru mai mult de 24 de ore, ar putea crește cu până la 30% riscul unei coliziuni cu urmări dezastruoase.
Această situație alarmantă aduce în discuție fenomenul cunoscut sub numele de sindrom Kessler, deja celebru în limbajul specialiștilor. Este vorba despre un efect în lanț al resturilor spațiale, care, în condițiile actuale, s-ar putea produce aproape instantaneu, transformând orbita Pământului într-un câmp minat de zeci de mii de resturi. Dacă un eveniment similar celui care a produs cea mai puternică furtună solară înregistrată până acum, evenimentul Carrington din 1859, s-ar repeta în zilele noastre, consecințele ar fi catastrofale: sateliți zaruri, defecțiuni sistemice și incapacitatea de a iniția noi misiuni spațiale pentru generații.
### Riscuri pentru infrastructura globală și necesitatea controlului
Impactul pe termen lung nu poate fi ignorat. Pe lângă distrugerea infrastructurii satelitare, am putea ajunge într-o situație în care, din cauza deșeurilor spațiale, devine imposibil să lansăm și să operăm noi sateliți. O astfel de situație ar bloca tehnologia modernă, de la comunicații la navigație, și ne-ar face aproape total dependenți de o infrastructură fragilă, în pericol de a fi compromisă definitiv.
Ce face ca această problemă să fie deosebit de acută este nevoia urgentă de sisteme de control în timp real, capabile să prevină coliziunile și să reducă riscurile de avarie majoră. În condițiile în care spațiul devine un fel de castel de cărți, aceste întrebări capătă o importanță esențială: dacă nu vom acționa acum, nu doar că vom pierde o bună parte din tehnologia modernă, ci și posibilitatea de a o restabili, iar consecințele vor fi resimțite pe termen lung.
În timp ce avanposturile tehnologice ale umanității continuă să crească, devine clar că gestionarea acestui „oras” orbital – care, astăzi, se află pe marginea colapsului – trebuie să devină o prioritate globală. În această luptă cu timpul, singura cale de a preveni un dezastru major este implementarea unor măsuri de control și prevenție mult mai robuste, care să asigure siguranța și sustenabilitatea traficului orbital în viitor.
