Alegătorii maghiari sunt așteptați la urne pentru alegerile parlamentare de duminică, scrutinul fiind considerat cel mai dificil test pentru premierul Viktor Orban și partidul său, Fidesz, după 16 ani la putere. Aproximativ 8 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt chemați să aleagă cei 199 de membri ai Parlamentului, într-un sistem electoral mixt.
Opoziția pune presiune pe Orban
Scrutinul din 12 aprilie are loc într-un context politic tensionat, marcat de critici internaționale constante la adresa guvernării Orban. Acesta a fost vizat pentru restrângerea libertății presei și politicile privind drepturile comunității LGBTQ. De asemenea, strategia „deschiderii către Est” a Ungariei a generat tensiuni cu partenerii din UE și NATO, în timp ce relațiile cu Ucraina s-au deteriorat.
Principalul contracandidat al lui Orban este Peter Magyar, liderul partidului de opoziție Tisza. Avocat de profesie, Magyar a cunoscut o ascensiune fulminantă, mobilizând un număr semnificativ de alegători dezamăgiți de guvernare. El a criticat corupția, inflația și problemele din sistemul de sănătate publică.
Sistemul electoral și votul prin corespondență
Din cei 199 de deputați, 106 vor fi aleși în circumscripții uninominale, iar 93 vor fi desemnați pe baza listelor naționale ale partidelor și minorităților etnice. Cetățenii maghiari din străinătate pot vota prin corespondență pe listele partidelor. Aproximativ 500.000 de persoane s-au înregistrat pentru alegerile din 2026, majoritatea fiind susținători ai Fidesz. Cei care au o adresă înregistrată în țară trebuie să voteze personal, în Ungaria sau la reprezentanțele diplomatice din străinătate.
Pragul electoral este de 5%, iar secțiile de votare vor fi deschise între orele 6.00 și 19.00, ora locală (7.00 – 20.00, ora României). Rezultatele preliminare sunt așteptate să fie anunțate duminică seara.
Sondajele indică o posibilă schimbare
Un sondaj realizat de Institutul Publicus între 7 și 9 aprilie arată că partidul Tisza, condus de Peter Magyar, a preluat conducerea în fața Fidesz, obținând un scor de 52% față de 39% în rândul alegătorilor deciși. Studiul a evidențiat o creștere constantă a sprijinului pentru opoziție.
Comparativ cu datele din martie 2026, Tisza a înregistrat o creștere de 2 puncte procentuale în rândul populației generale, 4 puncte în rândul alegătorilor deciși și 3 puncte în rândul votanților deja afiliați la un partid. Alegerile parlamentare din Ungaria vor avea loc duminică, 12 aprilie.