Descoperire revoluționară în cercetarea operelor de artă: ADN-ul din desene vechi de 500 de ani, o punte între istorie, știință și criminalistică
O idee aproape improbabilă devine, încet, realitate în cercetarea modernă a patrimoniului cultural: recuperarea de fragmente de ADN din desene și documente vechi, unele create acum peste jumătate de mileniu. Într-un mod care pare desprins dintr-un thriller, oamenii de știință pășesc pe un teren până acum considerat inaccesibil, intersecția dintre genetică, istorie și criminalistică, încercând să descifreze nu doar autenticitatea operelor, ci și povestea celui care le-a creat.
Descifrarea ADN-ului din “Holy Child” și documente vechi
În primă fază, cercetătorii au folosit un procedeu simplu dar ingenios: un tampon de bumbac umezit și apoi uscat a fost trecut cu grijă peste suprafața unui desen în cretă roșie, intitulat “Holy Child”. Lucrare destul de enigmatică, care prezintă capul unui băiat, iar unii experți cred că stilul sugerează mâna stângă a lui Leonardo da Vinci, în timp ce alții o plasează în atelierul unui elev. Ambiguitatea acesteia face ca orice descoperire biologică să fie extrem de semnificativă: dacă ADN-ul recuperat conține indicii coerente, ar putea confirma sau exclude cu certitudine atribuirea acestei opere faimosului maestru.
Totodată, cercetătorii au analizat și un alt „artefact”: o scrisoare veche, sigilată cu ceară și sfoară, provenind din arhive toscane și datată din secolul XV. Sigiliile de ceară, protejând zona de contact, au reținut urme biologice, precum ADN-ul uman, inclusiv fragmente de chromozom Y. Acest lucru face posibilă, în premieră, extragerea acestor date fără a deteriora obiectul, deschizând astfel o cale inovatoare pentru analizele de autenticitate și proveniență.
Provocările identificării ADN-ului lui Leonardo
Chiar dacă recuperarea ADN-ului de pe aceste obiecte reprezintă o performanță tehnică, rezultatele nu pot fi încă considerate definitive. Asta pentru că, de la început, identificarea unei persoane din ADN-ul găsit pe un obiect de artă implică o comparație cu un reper sigur – ceea ce, în cazul lui Leonardo, rămâne dificil. Mcarea în care genealogia și fosilele familiale pot ajuta, dar nu pot oferi garanții absolute, sunt bariere majore în obținerea unei identități certe.
Echipa de cercetare a ales să urmărească cromozomul Y, transmis pe linie paternă cu relativ puține variații de-a lungul generațiilor. Astfel, dacă s-ar putea construi un profil genetic specific aristocratului toscan, ar putea fi comparat cu ADN-ul găsit pe obiecte. rezultate preliminare indică o compatibilitate cu o ramură a familiei da Vinci, ceea ce, deși sugerează o posibilă legătură, nu exclude alte scenarii.
Permiteți-mi să subliniez însă: chiar dacă ADN-ul ar fi confirmat a fi al lui Leonardo, asta nu ar explica geniul său. Trăsăturile sale intelectuale și creative nu sunt înscrise în gene. Genele implicate în percepție, viziune sau creativitate sunt dispersate pe mai mulți cromozomi, iar complexitatea interacțiunilor biologice face ca interpretarea acestor date să nu fie niciodată un verdict clar.
Arteomics și viitorul autentificării artiștilor
Întrebarea majoră devine astfel dacă această tehnologie poate revoluționa modul în care se verifică autenticitatea operei de artă. Pe lângă stil, culoare și proveniență, acum se adaugă și un strat biologic: urme de ADN, proteine și microbi, captate în straturi de pigment, hârtie sau lac. Acest domeniu emergent, numit „arteomics”, are potențialul de a transforma modul în care specialiștii disting falsurile de opere autentice, oferind o perspectivă istorică și biologică asupra atelierelelor renascentiste.
Totuși, această metodă nu vine fără riscuri. ADN-ul de pe suprafețele obiectelor vechi poate fi un amestec de urme din diverse epoci, iar interpretarea rezultatelor necesită prudență și un set de date solide pentru comparație. În cele din urmă, nu va fi vorba despre o etichetă simplă „adevărat/fals”, ci despre probabilități și corelații cu alte surse de informație.
Ce rămâne din “geniul” lui Leonardo?
Ultima întrebare rămâne deschisă: dacă am confirma ADN-ul lui Leonardo, am putea explica geniul său? Răspunsul este clar: nu. Geniul lui a fost rezultatul unui amalgam de talent, educație, timp și cultură, iar genele sunt doar o parte a acestei ecuații.
Cercetările în domeniul „arteomics” se anunță a fi o adevărată revoluție, oferind nu doar noi metode de autentificare, ci și o perspectivă inedită asupra istoriei umane. ADN-ul din operele vechi de secole poate dezvălui povești aproape uitate ale atelierelor, ale vieților și ale istoriei noastre comune, făcând ca patrimoniul cultural să devină, pe bună dreptate, o arhivă biometrică imersiune în trecut. Pe măsură ce tehnologia avansează, răspunsurile la cele mai mari enigme ale renascentismului s-ar putea rescrie, iar istoria artei să nu mai fie doar despre stil și proveniență, ci și despre ADN-ul celui care a creat-o.
