Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a dat startul lucrărilor de modernizare și consolidare a parcării supraetajate din fața Terminalului Sosiri al Aeroportului „Henri Coandă”. Investiția, necesară pentru a remedia degradările structurale și estetice ale construcției, va dura zece luni și se va desfășura etapizat, pentru a minimiza disconfortul călătorilor.
Parcarea, inaugurată în 2003, prezintă semne vizibile de uzură, atât la nivelul structurii de rezistență, cât și al finisajelor interioare și exterioare. Infiltrațiile apelor pluviale au accelerat deteriorarea, necesitând intervenții urgente. Conform raportului de expertiză tehnică, au fost demarate lucrările de consolidare și modernizare.
Modificări la accesul în parcare
Începând de joi, 23 aprilie, primele două niveluri ale parcării vor fi închise pentru lucrări. Pasagerii vor putea utiliza doar parterul pentru a-și parca autovehiculele. Din cauza numărului limitat de locuri disponibile, CNAB recomandă utilizarea parcării din apropierea terminalului Plecări.
Totodată, începând din 22 aprilie, autobuzele liniilor 100 și 442 nu mai opresc în stația „Sosiri”. Acestea vor opri exclusiv în stația „Plecări”, până la finalizarea lucrărilor de modernizare. Stația de taxi rămâne funcțională în fața terminalului „Sosiri”.
Noi locuri de parcare până la finalul anului
În prezent, aeroportul „Henri Coandă” dispune de 2.226 de locuri de parcare în parcările publice. În urma închiderii celor două etaje ale parcării „Sosiri”, un număr de 400 de locuri vor fi indisponibile temporar.
Pentru a compensa această reducere, până la finalul anului, va fi inaugurată o nouă parcare, situată în apropierea clădirii „Sosiri”. Aceasta va oferi 1.019 locuri de parcare, fiind organizată pe patru niveluri.