Conform Descopera: Misofonia, afecțiunea în care sunetele obișnuite devin insuportabile
Pentru cei mai mulți oameni, zgomotele cotidiene precum mestecatul, apăsarea ritmică a unui pix sau click-ul unui mouse sunt simple sunete de fond, adesea ignorate. Pentru persoanele afectate de misofonie, însă, acestea pot declanșa reacții intense de furie, anxietate sau tensiune, determinându-le adesea nevoia urgentă de a părăsi spațiul respectiv. Această condiție, dincolo de simpla iritare, este o stare recunoscută în cercetarea psihologică și neurologică, care afectează modul în care creierul procesează anumiți stimuli auditivi.
Termenul „misofonie” a fost introdus în anul 2001, după ce cercetătorii au observat că unii pacienți manifestau reacții extreme doar la anumite sunete specifice, nu la zgomot în general. Aceștia nu prezentau o sensibilitate globală la sunete, specifică hiperacuziei, nici senzații auditive fantomă, precum în tinitus. În schimb, descriau reacții disproporționate la sunete repetitive, bine definite, cotidiene, generate fie de ființe umane, fie de obiecte.
Cât de frecventă este, de fapt, misofonia?
Multă vreme s-a considerat că misofonia este o afecțiune rară. Cercetările mai recente sugerează însă un scenariu diferit. Cele mai solide estimări indică faptul că aproximativ 5% dintre adulți prezintă forme semnificative ale acestei condiții, cu rezultate similare observate în țări precum Statele Unite, Germania și Turcia. Totuși, aceste estimări variază, parțial din cauza metodelor diferite de evaluare utilizate de cercetători și a lipsei unor criterii de diagnostic internațional acceptate în prezent pentru misofonie.
Reacțiile misofonice nu sunt declanșate neapărat de intensitatea sunetului. Adesea, un sunet discret poate provoca o reacție mai puternică decât unul mult mai zgomotos. Cele mai frecvent raportate sunete declanșatoare implică zona gurii sau a nasului, cum ar fi mestecatul, înghițitul sau respirația zgomotoasă. Lista se extinde însă și la alte sunete, precum tastatul, picurarea apei sau clicul repetitiv al unui pix sau al unui mouse. Unele persoane reacționează chiar la mișcări asociate acestor sunete, precum vibrația piciorului sau mișcarea maxilarului.
Interesant este faptul că, în multe cazuri, reacția emoțională este mai intensă atunci când sunetul este produs de o persoană apropiată – un membru al familiei, un partener sau un coleg – comparativ cu un sunet provenit de la un străin. Mecanismul exact din spatele acestui fenomen nu este încă pe deplin înțeles, însă este o observație frecventă în studiile dedicate misofoniei.
Ce se întâmplă în creierul persoanelor cu misofonie?
Studiile de imagistică cerebrală au relevat că persoanele cu misofonie prezintă o activare mai intensă a regiunii numite insula anterioară. Aceasta este implicată în procesarea emoțiilor și în evaluarea importanței stimulilor din mediul înconjurător. Astfel, creierul nu percepe acel sunet declanșator ca pe un simplu zgomot, ci îi atribuie o încărcătură emoțională mult mai mare decât în cazul majorității oamenilor.
Există, de asemenea, indicii care sugerează o legătură între misofonie și alte afecțiuni. Anxietatea, tulburările obsesiv-compulsive și anumite forme de hipersensibilitate senzorială apar frecvent în rândul persoanelor afectate, deși cercetările nu au identificat încă o suprapunere clară cu un diagnostic specific. Aceasta este una dintre motivele pentru care numeroși specialiști militează pentru recunoașterea misofoniei ca o condiție distinctă.
Impactul misofoniei asupra vieții de zi cu zi poate fi considerabil. Un examen într-o sală de clasă liniștită poate deveni o provocare imensă pentru un elev sau student, dacă fiecare foșnet de hârtie sau fiecare respirație zgomotoasă devine imposibil de ignorat. Mulți indivizi raportează dificultăți în relațiile apropiate, tensiuni la locul de muncă sau probleme academice, ajungând să evite situații precum munca în spații deschise, cinele în familie sau simple discuții în încăperi liniștite.
Cercetările privind soluțiile sunt încă la început, însă unele rezultate sunt promițătoare. Terapia cognitiv-comportamentală pare să contribuie la reducerea intensității reacțiilor la unii pacienți, iar oamenii de știință investighează modalități prin care creierul poate fi ajutat să interpreteze diferit sunetele declanșatoare. O altă direcție de cercetare explorează modul în care percepția vizuală poate influența cea auditivă, bazându-se pe efectul McGurk. Unele experimente sugerează că reacția emoțională se poate diminua atunci când sunetul este asociat cu o imagine sau un context diferit de cel care îl declanșează în mod obișnuit.
Pentru mulți oameni, misofonia rămâne o condiție greu de explicat celor din jur, care o pot confunda cu lipsa de răbdare sau cu exagerarea. Cercetările din ultimii ani demonstrează însă că la baza acestor reacții stau mecanisme neurologice reale. Chiar dacă mai există multe întrebări fără răspuns, un lucru este cert: pentru persoanele cu misofonie, un zgomot aparent banal poate deveni o sursă autentică de suferință.
Sursa: Descopera
