Politică

Mircea pornește în marșul internațional! Velierul ajunge la New York pentru Freedom250

Mircea pornește în marșul internațional! Velierul ajunge la New York pentru Freedom250

Nava-școală ”Mircea” a pornit în marșul transatlantic spre New York

Nava-școală ”Mircea” a părăsit, joi, Portul Militar Constanța, marcând startul marșului internațional de instrucție, care, în acest an, se desfășoară pe ruta transatlantică. Velierul este așteptat să ajungă la New York la începutul lunii iulie, unde va participa la evenimentele dedicate aniversării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite ale Americii, cunoscute sub numele de Freedom250.

Echipaj internațional la bord

Echipajul navei ”Mircea” este format din 188 de membri. Din această componență, 75 sunt cadeți din anul al II-lea de la Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”, iar 19 sunt studenți străini, proveniți de la academii navale din zece țări partenere. Printre acestea se numără Bulgaria, Franța, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Polonia, Portugalia, Spania și Turcia. Aceștia se vor alătura cadeților români pe durata întregului marș.

Este a patra oară când nava-școală ”Mircea” execută un marș transatlantic cu destinația Statele Unite ale Americii, după cele din 1976, 2004 și 2009. Nava-simbol a Forțelor Navale Române va fi implicată în activități de instruire pe mare și va reprezenta țara în diverse porturi de escală. De asemenea, va participa la ceremoniile dedicate aniversării a 250 de ani de independență a Statelor Unite.

Eveniment maritim de amploare la New York

Potrivit unui comunicat de presă emis de Ambasada SUA în România, New York va găzdui o impresionantă adunare de veliere. Aceasta va reprezenta cea mai mare flotilă de veliere din lume organizată vreodată. Nava-școală românească ”Mircea” se va alătura acestei flote internaționale în portul din New York, contribuind la celebrarea evenimentului și la întâmpinarea Statuii Libertății.

Comandorul Justin Dargan, atașatul naval al Ambasadei SUA în România, a fost prezent la ceremonia de plecare a navei ”Mircea” de la Constanța. Călătoria, programată să se desfășoare între 16 aprilie și 16 septembrie, va include escale în cinci porturi americane: Miami, Norfolk, Baltimore, New York și Boston.

Ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, a declarat: ”Pe măsură ce America se pregătește să celebreze cea de-a 250-a sa aniversare, așteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm nava «Mircea» și echipajul său în Statele Unite pentru această sărbătoare istorică.” Totodată, acesta a adăugat că: ”Participarea României la inițiativa Freedom 250 subliniază puterea durabilă a parteneriatului nostru și a patrimoniului nostru maritim comun, în timp ce națiunile aliate se reunesc pentru a onora angajamentul nostru față de libertate și democrație.”

Velierul ”Mircea” este așteptat la New York de Ziua Independenței și va rămâne andocat timp de patru zile, înainte de a se îndrepta către ultima destinație, portul Boston. Înainte de a ajunge la New York, nava va atinge continentul american în Miami, pe 13 iunie, și va poposi o săptămână în porturile Miami, Norfolk și Baltimore. Nava va părăsi coasta americană pe 16 iulie.