Rapsodul Domnica Trop, „privighetoarea” de la marginea lumii, a decedat la 87 de ani
Luni, 23 octombrie, rapsodul folcloric Domnica Trop, cunoscută drept „privighetoarea” de la marginea lumii, a trecut în neființă la vârsta de 87 de ani. Irigat de nenumăratele sale melodii, vestitor al tradițiilor din satul românesc, Domnica Trop a lăsat în urmă o moștenire culturală unică, punctând contribuția sa la păstrarea folclorului autentic din zona Mehedințului.
O viață dedicată muzicii populare
Născută în inima munților Mehedințiului, la Izverna, Trop a început să cânte de mică, având-o pe mama sa ca influență. „M-am născut cu cântecul pe buze, mama mea era una dintre bocitoarele din sat”, obişnuia să povestească artista. Prima dată pe scenă a pășit la 27 de ani, când învățătorul Vasile Căpăstraru i-a facilitat debutul alături de mari nume ale folclorului românesc: Maria Ciobanu și Ion Dolănescu.
„Am fost dusă la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special. De atunci, am început să cutreier țara în lung și lat, prin intermediul radioului”, rememora Trop, punctându-și drumul plin de muzică și povești.
Tezaur al muzicii populare și patrimoniului cultural
Domnica Trop a fost recunoscută nu doar pentru vocea sa inegalabilă, ci și pentru repertoriul vast, compus din piese străvechi, multe dintre ele reinterpretate de mari artiști români. Melodii precum „Mărie, Mărie”, „S-o legat, neică, legat” și „Fire-al naibului de dor” vor rămâne în memoria admiratorilor săi ca un exemplu al bogăției tradiției populare.
În 2013, Trop a fost distinsă cu titlul de Tezaur Uman Viu de către Comisia națională pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial. „Am fost cinstită pentru că am devenit un reper al muzicii populare românești și păstrătoare a cântecului autentic”, declara atunci cu mândrie.
Nostalgie și rămas bun
Ultimii ani ai vieții sale au fost marcați de dorința de a transforma cântecele sale într-un patrimoniu intergenerațional. „Eu nu am pretenție să fiu plătită, pentru că înlăuntrul meu sute de cântece îmi sunt zestre. Ar trebui ca cineva să se gândească și să le salveze”, sublinia Trop, conștientă că odată cu ea dispare o parte din tradiția folclorică românească.
Artista a purtat cu mândrie costume populare, fiecare având o poveste. „Sunt unice și valoroase, mulți au vrut să mi le cumpere, dar eu le consider părți din viața mea”, afirma ea. Moartea sa lasă o pleiadă de amintiri și o cultură ce merită păstrată și onorată.
Dispariția Domnicăi Trop aduce cu sine nu doar o pierdere individuală, ci și o pierdere pentru întreaga comunitate folclorică românească. Amintirea sa va continua să răsune prin cântecele pe care le-a lăsat în urmă, punându-le pe harta muzicală a țării. Locurile unde a crescut și a cântat vor rămâne veșnic marcate de ecourile vocii sale, iar folclorul românesc își va continua călătoria, deși fără una dintre cele mai pure și autentice voci.
