Bucureștiul uitat prinde viață în fața camerei de filmat, dar și a amintirii
Orașul în care istoria se lovește adesea de indiferență și presiunea imobiliară a devenit, din nou, subiect de reflecție și documentare, după o campanie începută acum peste un deceniu și jumătate. În centrul acestei explorări se află Alex Iacob, cunoscut sub pseudonimul „Reptilianul”, un entuziast al explorării urbane, care timp de 16 ani a pătruns printre ruinile și fațadele acoperite de istorie ale Bucureștiului. De această dată, pătrunderile sale au fost gravate în filmul difuzat recent pe postul franco-german ARTE, intitulat „Explorare urbană în România: salvarea ruinelor”, oferindu-ne o perspectivă nefiltrată asupra unei realități de mult subestimată.
Ruinele Bucureștiului: de la pașii unui curajos la o carnaciorie a centrului de interes internațional
Pentru mulți bucureșteni, orașul a devenit o aglomerare de blocuri moderne, dar peisajul arhitectural există, totuși, dincolo de fațadele lucioase, și păstrează urme vibrante ale epocilor trecute. Iacob și-a început aventurile în aceste spații părăsite din simplă curiozitate, dar pasiunea s-a convertit rapid într-un demers de arhivare și documentare, devenind un fel de misiune personală. Într-un interviu, el povestește că pseudonimul „Reptilianul” a apărut ca o necesitate de a se simți invizibil și a colinda printre zonele ostile ale orașului, departe de ochii instituțiilor de protecție a patrimoniului.
Este exact această abordare, clandestină și curajoasă, care a adus o adevărată imagine a orașului sub aspectul oamenilor și al structurilor uitate. Ruinele nu reprezintă doar distrugere, ci și portaluri către trecut, camere de reflecție în care orașul își arată crăpăturile, fragilitățile și memoria nealterată de timp și modernizare. „Spațiile abandonate funcționează ca niște camere de reflecție unde orașul își arată fisurile reale și memoria nealterată de intervenții moderne”, afirmă exploratorul.
Arta de a cartografia simbolurile uitate – de la Belle Époque la simboluri vegetale
Una dintre cele mai interesante inițiative ale lui Iacob este proiectul de cercetare a simbolisticii arhitecturale, intitulat sugestiv „Omul Verde”. Acest motiv vegetal, de influență folclorică și naturalistă, apare frecvent pe clădirile vechi din București, în special cele din perioada Belle Époque, reprezentând poate o încetare subtilă de a uita de legătura om-natură, de fertilitate și de renaștere. Pe lângă hărțile blocurilor și fațadelor, proiectul său urmărește să descifreze și semnificația acestor simboluri, în contextele urbane și culturale ale orașului.
La nivel internațional, documentarul realizat de ARTE contribuie la creșterea conștientizării despre starea patrimoniului arhitectural al capitalei, adesea lăsat deoparte sau chiar ilustrând chiar problema degradației inevitabile dacă nu se intervine. La un nivel local, astfel de inițiative pot stimula dezbateri despre metodele de conservare și valorificare a acestor vestigii, uneori ascunse chiar în centrul orașului.
Întregul efort al lui Iacob pare a fi o chemare la păstrarea identității orașului, chiar dacă pentru moment multe dintre aceste clădiri sunt destinate ruinării sau dispariției sub presiunea rapidă a dezvoltării imobiliare. Într-un peisaj urban caracterizat de transformări constante, el își propune să aducă în prim-plan povești și simboluri, poate chiar să stimuleze o nouă viziune asupra patrimoniului.
Un viitor în care ruinele Bucureștiului să fie rescrise nu doar ca semne ale decăderii, ci și ca martori ai istoriei
Lumina reflectoarelor internaționale asupra acestor zone uitate poate servi ca un catalizator pentru schimbare. În timp ce în alte momente ale istoriei orașului, astfel de locuri au fost lăsate să cadă pradă uitării, această tendință pare să se schimbe, cel puțin pe suprafață, odată cu conștientizarea globală a valorii culturale și istorice a patrimoniului abandonat.
Perspectiva actuală și cercetările inspirate de Alex Iacob, precum și filmul lor recent, ar putea avea efecte benefice pe termen lung, încurajând conservarea și reinterpretarea istoriei urbane. Într-un timp în care orașul se schimbă rapid, păstrând aceste ruine ca martor al trecutului poate deveni o strategie pentru a nu pierde, definitiv, ceea ce a fost construit cu generozitate și migală de-a lungul timpului.
Rămâne de văzut dacă, în viitor, Bucureștiul va învăța să îmbrățișeze, nu să elimine, aceste relicve ale trecutului, transformându-le în piese vitale ale unei identități urbane conectate la rădăcini, dar în același timp pregătite pentru provocările unei noi epoci.
