O ratare a calificării naționalei a scos la iveală, din nou, responsabilitatea directă a selecționerului. În ciuda insistenței că fotbalul românesc are resurse, rezultatul imaginii și al performanței a rămas același: o echipă națională ce nu a reușit să treacă de bariera preliminariilor. Cât despre jucători, câțiva au fost surprinși mușcând cu poftă din iarba amestecată cu noroi, nu acum, ci chiar în timpul partidei, dând practic imaginea unui eșec colectiv și a unor probleme mai profunde.
Selecționer și responsabilitatea unei campanii eșuate
De fiecare dată când naționala României ratează calificarea, imensa responsabilitate cade pe umerii selecționerului. În cazul ultimei campanii de calificare, această realitate nu a făcut excepție. Nimeni nu poate ignora faptul că, în spatele rezultatelor, se află decizii strategice și tactice, dar și modul în care a fost gestionată construcția echipei. Criticile venite din partea analiștilor și pasionaților nu sunt doar pentru forme, ci pentru un set de greșeli și, uneori, lipsă de viziune.
Când jucători, în timpul jocului, sunt surprinși mușcând din iarba cu noroi, devine clar că ideea de profesionalism lipsește, iar responsabilitatea devine și mai evidentă. Aceștia nu sunt doar o parte a meciului, ci și reprezentanți ai unei naționale, iar gesturile lor reflectă fie starea de spirit, fie un dezechilibru mai profund în cadrul colectivului. În cazul de față, aceste imagini pun în discuție nu doar felul în care jucătorii se raportează la munca lor, ci și ceea ce transmite selecționerul despre cultura echipei.
Resursele fotbalului românesc, o scuză prea mulată
De-a lungul timpului, s-a mutat responsabilitatea pe clișeul că „atâtea resurse are fotbalul românesc”. Însă, rezultatele arată, din păcate, un decalaj între potențialul dezbatut și performanța reală. S-au investit milioane în infrastructură, în tineri, în competiții interne și în programe de dezvoltare, dar rezultatele la nivel de echipă națională sunt, încă, departe de standardele europene sau mondiale.
Această explicație devine astfel o scuză greu de suportat, mai ales în condițiile în care alte țări mici sau cu resurse mai limitate obțin rezultate mai bune pe plan internațional. „Resursele nu sunt totul, ci modul în care sunt gestionate”, afirmă adesea experții, iar în cazul României, această afirmație pare să fie departe de realitate. Se pare că problema nu o reprezintă lipsa resurselor, ci modul în care acestea au fost canalizate de-a lungul anilor.
Faptul că rezultate slabe în fotbalul românesc sunt, aproape invariabil, acompaniate de criticile la adresa administrației și a managementului, arată o problemă mai profundă. În condițiile în care naționala nu a reușit să se califice la competiții majore de peste un deceniu, întrebarea despre modul în care sunt folosite resursele devine tot mai stringență.
Programat pentru data de 15 mai 2023, următorul tur al preliminariilor va fi punctul de plecare pentru o nouă analiză a mașinăriei care adesea pare să funcționeze incoerent. În ciuda discursurilor optimiste, realitatea continuă să arate o națională în impas, iar responsabilitatea nu poate fi ignorată mai mult.
