Un ofițer FSB, expert în falsificarea probelor, a fost implicat în programul de dopaj de stat al Rusiei, dezvăluie o investigație recentă. Dmitri Kovalev, care a depus mărturie în fața Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, este de fapt colonel în cadrul Serviciului Doi al FSB, serviciul de contrainformații condus de Vladimir Putin la sfârșitul anilor ’90.
Kovalev, prezentat ca „expert criminalist” pentru Agenția Rusă Antidoping (RUSADA), era în contact cu generalul-maior Vladimir Bogdanov, o figură centrală în Centrul pentru Tehnologii Speciale al FSB. În aceeași perioadă, Bogdanov coordona otrăvirea lui Alexei Navalnîi, principalul opozant al Kremlinului.
Cocktail-ul „Ducesa” și ascunderea probelor
Programul de dopaj de stat, implementat cu ajutorul RUSADA, a fost scos la iveală de Grigori Rodcenkov, fostul director al Laboratorului Antidoping din Moscova. Acesta a fugit în Statele Unite și a dezvăluit detalii despre falsificarea rezultatelor testelor. Rodcenkov a povestit despre cocktail-ul „Ducesa”, un amestec de substanțe interzise administrat sportivilor ruși la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci din 2014. Mulți sportivi au câștigat medalii datorită acestei metode.
Ofițerii FSB schimbau probele de urină cu unele curate printr-o gaură secretă în laboratorul de la Soci. Probele considerate inviolabile erau deschise și resigilate cu grijă. Informațiile furnizate de Rodcenkov au stat la baza raportului McLaren, care a dus la suspendarea Rusiei din competițiile sportive pe o perioadă de patru ani. Doi directori RUSADA, Veaceslav Sinev și Nikita Kamaev, au murit în circumstanțe suspecte la scurt timp după dezvăluirile lui Rodcenkov.
Centrul științific – de la dopaj la otrăvirea opozanților
Centrul Științific Signal, aflat sub controlul generalului FSB Vladimir Bogdanov, a fost implicat nu doar în doparea sportivilor, ci și în otrăvirea opozanților, începând cu 2015. Surse interne au indicat că aceiași specialiști și echipamente au fost folosite atât pentru sinteza otrăvurilor, cât și pentru programul de dopaj.
Decizia de a transfera programul de dopaj la Centrul Signal a fost luată „la cel mai înalt nivel”, cu promisiunea unei „finanțări nelimitate”. Viktor Tarancenko, un specialist în arme chimice, a fost numit la conducerea laboratorului de dopaj. Acesta menținea legături cu chimiști și furnizori de materii prime pentru agenți neurotoxici, dar conducea și un laborator care producea steroizi anabolizanți.
FSB, implicat în reintegrarea Rusiei în sport
Serviciul Doi al FSB este implicat în distribuirea cocteilurilor de dopaj și în ascunderea probelor. Agenți ai acestui serviciu sunt integrați în federațiile sportive. Nikolai Varfolomeev, angajat al Serviciului Doi, este consilierul de securitate al președintelui Comitetului Olimpic Rus. Rodion Plituhin, un alt ofițer FSB, a fost secretar general al Comitetului Olimpic Rus între 2022 și 2024.
Mărturia lui Dmitri Kovalev nu a ajutat RUSADA. Tribunalul de Arbitraj Sportiv a stabilit că statul rus s-a angajat într-o manipulare „deliberată, sofisticată și nerușinată” a datelor despre dopaj. În prezent, soția lui Kovalev, Veronika Loghinova, directoare generală a RUSADA, încearcă să reintegreze Rusia în competițiile sportive internaționale. Loghinova a participat la conferința WADA din decembrie 2023, susținând că urmărește alinierea legislației ruse la Codul WADA.