Conform Descopera: Nașterea drepturilor mecanice: de la pianul automat la era digitală
Ideea de „drept mecanic”, mecanismul legal ce permite reproducerea unei melodii deja existentă, în anumite condiții și contra unei taxe stabilite prin lege, fără acordul expres al compozitorului, nu își are originile în epocile discurilor de vinil sau a radioului. Această noțiune a apărut, surprinzător, odată cu ascensiunea pianelor mecanice și a rolelor perforate la începutul secolului al XX-lea. Pianele care „cântau singure”, acționate de role de hârtie perforată, deveniseră un divertisment casnic extrem de popular, generând, însă, o nouă provocare pentru domeniul drepturilor de autor, întrucât compozitorii contestau utilizarea creațiilor lor în aceste role.
Rolul crucial al pianelor mecanice în reglementarea drepturilor de autor
În 1908, Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în cazul White-Smith Music Publishing Co. v. Apollo Co., că o rolă de pian nu constituia o copie a unei partituri și, prin urmare, producerea sa nu încălca drepturile de autor conform legislației în vigoare. Ca răspuns, compozitorii au inițiat acțiuni de lobby în Congres, iar Legea drepturilor de autor din 1909 a introdus prima licență mecanică obligatorie. Aceasta prevedea posibilitatea de a realiza o reproducere mecanică a unei compoziții muzicale, odată ce aceasta a fost deja autorizată pentru astfel de utilizări, cu respectarea unor condiții legale stricte și plata unei taxe de doi cenți pentru fiecare exemplar produs. Congresul a implementat acest sistem și pentru a preveni concentrarea dreptului de reproducere mecanică a unei melodii în mâinile unui singur producător. Astfel, licența mecanică a pus bazele sistemului american ce permite înregistrarea unei compoziții muzicale de către alte entități, în anumite limite și cu plata redevenței legale, fără a fi necesar acordul individual al compozitorului pentru fiecare nouă adaptare.
Conflictul ASCAP-Radio: o bornă pentru muzica country și blues
Până în 1940, ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers) deținea rolul preponderent în licențierea drepturilor de autor pentru muzica difuzată la radio în Statele Unite. Un conflict major a izbucnit între ASCAP și posturile de radio americane în privința taxelor de licențiere. Când ASCAP a propus o majorare substanțială a acestor taxe, posturile de radio au ales să întrerupă colaborarea cu organizația începând cu 1 ianuarie 1941, orientându-se din ce în ce mai mult către BMI (Broadcast Music, Inc.). BMI, creată în 1939 ca alternativă la ASCAP, reprezenta un număr semnificativ de compozitori și editori din genuri muzicale precum country, blues și gospel.
Între 1 ianuarie și 29 octombrie 1941, muzica licențiată prin ASCAP a fost boicotată de principalele rețele radio americane, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a difuzării repertoriilor asociate cu genurile country și rhythm and blues. Acest conflict a oferit, prin urmare, acestor genuri o vizibilitate mult sporită în programele radio, contribuind la popularizarea lor la nivel național. Conflictul s-a încheiat în octombrie 1941, prin ajungerea la un acord între ASCAP și reprezentanții radio-difuzorilor privind taxele de licențiere.
Sam Cooke și lupta pentru controlul asupra creațiilor sale
Sam Cooke, o figură emblematică a muzicii afro-americane din anii 1950 și 1960, și-a dorit să aibă un control sporit asupra resurselor financiare și a propriei creații artistice. În 1959, a devenit partener în Kags Music, o companie dedicată administrării drepturilor asupra pieselor sale, iar în același an, alături de omul său de afaceri J. W. Alexander, a fondat casa de discuri SAR Records. În 1963, Cooke și Alexander l-au angajat pe Allen Klein, un specialist în afaceri muzicale, pentru a gestiona companiile lor. Klein a negociat cu RCA un contract prin care Tracey Records, o entitate afiliată lui Cooke, urma să dețină și să exploateze înregistrările sale, RCA asumându-și distribuția. Acest aranjament îi conferea lui Cooke un control neobișnuit de extins asupra propriilor înregistrări pentru acea perioadă, deși structura proprietății era, în realitate, mai complexă, Klein având o poziție influentă în cadrul Tracey Records și în administrarea afacerilor lui Cooke.
Moștenirea Lennon-McCartney și tranzacțiile cu drepturi de autor
În anii 1980, Paul McCartney i-a subliniat lui Michael Jackson importanța deținerii drepturilor asupra cântecelor. În 1985, ATV Music Publishing, compania care deținea drepturile asupra unui catalog vast de compoziții, inclusiv majoritatea pieselor Lennon-McCartney, a fost scoasă la vânzare. Michael Jackson a achiziționat compania pentru aproximativ 47,5 milioane de dolari, devenind astfel proprietarul drepturilor de publishing asupra majorității compozițiilor Beatles, inclusiv a celor semnate de McCartney.
McCartney a considerat ulterior achiziția nepotrivită, având în vedere relația lor. Jackson a păstrat catalogul, iar în 1995 a format Sony/ATV Music Publishing, o companie mixtă cu Sony. În 2016, Sony a cumpărat participația moștenitorilor lui Jackson din Sony/ATV Music Publishing pentru 750 de milioane de dolari. Această sumă reflectă o valoare considerabil crescută a catalogului, extins și diversificat de-a lungul anilor, evidențiind potențialul financiar al drepturilor de publishing.
Sursa: Descopera
