Nadia Comăneci, emoționată până la lacrimi, a fost premiată la Gala Laureus cu un premiu pentru întreaga carieră. Evenimentul, desfășurat în 2026, a reunit celebrități ale sportului mondial, iar gimnasta română a ținut un discurs memorabil.
Un discurs emoționant
Nadia Comăneci a urcat pe scenă alături de nume mari ale sportului, precum Novak Djokovic și Eileen Gu, prezentatorii galei. Cu lacrimi în ochi, legenda gimnasticii a mulțumit pentru recunoaștere. „Nu am simțit că tremur așa de tare nici când a trebuit să merg la paralele… Vă mulțumesc foarte mult pentru premiu, mai ales că vine de la voi, de la tine (n.r. către soțul ei, Bart), cel care m-ai salvat,” a spus Nadia.
Sportiva a subliniat importanța sportului în viața fiecăruia, nu doar pentru rezultate, ci și pentru lecțiile de viață pe care le oferă. „Am realizat cât de multe am învățat din faptul că am fost implicată în sport. Sportul te educă, de asemenea. Îi învață pe copii cum să se ridice când cad, cum să-și gestioneze viața când sunt triști, cum să fie responsabili față de coechipierii lor și cum să fie prezenți chiar și când nu se simt bine într-o zi”, a adăugat Comăneci.
Recunoașterea unei cariere de excepție
Nadia Comăneci face parte din „Laureus World Sports Academy”, o asociație care reunește cei mai buni sportivi ai tuturor timpurilor, care decernează anual premii. Premiul primit de Nadia reprezintă o încununare a unei cariere impresionante, marcată de recorduri și performanțe unice. Pe 18 iulie 1976, la Montreal, Nadia reușea să obțină prima notă de 10.00 din istoria Jocurilor Olimpice. Momentul a schimbat cursul gimnasticii mondiale și a transformat-o pe Nadia într-o icoană.
În discursul său, Nadia a adus un omagiu Simonei Biles, subliniind importanța sănătății mentale în sport. „Sunt atât de mulți atleți minunați aici și la fiecare jumătate de secol apare câte un model în fiecare sport. Simone (n.r. Simone Biles), ești incredibilă! Nu doar pentru că ești implicată în sport, ci și pentru că ai adus în discuție ceva despre care nimeni nu vorbea: sănătatea mintală, cu care fiecare a avut de furcă,” a adăugat Nadia.
Câștigătorii galei Laureus 2026
Pe lângă premiul pentru Nadia Comăneci, la Gala Laureus au fost acordate numeroase alte distincții. Carlos Alcaraz a fost desemnat sportivul anului, Aryna Sabalenka a primit premiul pentru sportiva anului, iar echipa PSG a fost recompensată ca echipa anului. Lando Norris a fost numit „Breakthrough of the year”, iar Rory McIlroy a primit premiul pentru „Comeback of the year”.
Anul 2026 a fost declarat “Anul Nadia Comăneci” în România, marcând astfel performanța istorică de la Montreal.