DIICOT a descins în mai multe județe, într-un dosar de trafic de persoane și proxenetism
Astăzi, 16 aprilie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au efectuat 19 de percheziții domiciliare în județele Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița, Vaslui și în București. Operațiunea a vizat un dosar penal ce vizează infracțiuni grave, printre care constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, complicitate la trafic de persoane, proxenetism și mărturie mincinoasă.
Rețeaua de exploatare sexuală, destructurată în capitală
Conform comunicatului DIICOT, investigațiile au relevat existența unei grupări infracționale organizate, formată din trei membri ai aceleiași familii, care acționa în București începând cu anul 2021. Scopul principal al grupării era obținerea de venituri prin exploatarea sexuală a tinerelor.
Liderul grupării, un bărbat de 26 de ani, este suspectat că ar fi recrutat victime prin inducere în eroare și profitând de starea lor de vulnerabilitate. Acesta le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituția în mai multe țări din vestul Europei. Bărbatul se ocupa de organizarea transportului victimelor, cumpărarea biletelor de avion, stabilirea locațiilor de cazare, precum și a tarifelor și serviciilor. O femeie de 57 de ani, de asemenea membră a grupării, ar fi transportat victimele în afara țării, supraveghindu-le și colectând sumele de bani obținute din prostituție, bani care ulterior erau transferați către ceilalți membri ai grupării din România.
Investigațiile au scos la iveală faptul că gruparea a obținut peste 300.000 de lei din exploatarea sexuală a victimelor.
Alte investigații în desfășurare
În paralel, DIICOT investighează alți doi suspecți, cu vârste de 30 și 48 de ani, pentru exploatarea sexuală a trei victime recrutate prin metoda „loverboy” și profitând de lipsa de sprijin familial și a resurselor materiale. Ancheta arată că victimele au fost transportate și adăpostite în diverse locații din Europa, unde au fost determinate să practice prostituția prin acte de violență fizică și psihică, în folosul material al suspecților.
De asemenea, alți șase suspecți, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, sunt cercetați pentru înlesnirea prostituției pentru șase persoane vătămate, atât în România, cât și în Marea Britanie. În cadrul anchetei, o femeie de 29 de ani este cercetată pentru mărturie mincinoasă.
Audierile în acest caz se vor desfășura la sediul central al DIICOT.