Aristocrații purtau peruci, un obicei bizar, dar răspândit în trecut. Totul a pornit de la un rege al Franței, Ludovic al XIII-lea, și s-a răspândit rapid în rândul nobilimii. Dar de ce purtau peruci?
Geneza unui trend: Ludovic al XIII-lea
Curiozitatea multora legate de peruci își găsește răspunsul la începutul secolului al XVII-lea. Ludovic al XIII-lea al Franței, în tinerețe cu o podoabă capilară bogată, a început să piardă părul. Pentru a camufla acest lucru, regele a apelat la peruci. Curtea regală a fost rapid influențată de gestul suveranului.
Fiul său, Ludovic al XIV-lea, a continuat tradiția, transformând peruca într-un simbol al statutului social. Unii istorici sugerează că pierderea părului lui Ludovic al XIII-lea ar fi putut fi cauzată de sifilis sau de tratamentele medicale administrate pentru această boală.
De la utilitar la simbol: perucile și rolurile lor
Purtarea perucilor nu era un obicei răspândit înainte de Ludovic al XIII-lea. Doar persoanele cu păr roșcat, cei care sufereau de chelie și curtezanele obișnuiau să poarte peruci. Cererea a explodat odată cu exemplul dat de rege. La Paris, numărul peruchierilor a crescut semnificativ.
Părul uman era considerat un material de lux. În unele cazuri, pentru clasele mai modeste, se folosea păr de cal sau de capră, chiar dacă era interzis de bresle. În timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea, perucile „full-bottom” au devenit extrem de populare. Uneori, o singură perucă necesita părul de la zece persoane.
Dincolo de aspectul estetic, perucile aveau și rolul de a ascunde anumite probleme de sănătate. În secolul al XVII-lea, igiena precară și aglomerația urbană favorizau răspândirea bolilor și a mirosurilor neplăcute. Perucile erau parfumate cu diverse arome pentru a masca mirosurile.
Perucile, între modă și boală
În realitate, perucile au devenit un mediu propice pentru păduchi. Curățenia lor era precară, iar unele peruci puteau rămâne neschimbate timp de luni de zile. Perucile aveau o legătură strânsă cu sifilisul, boală răspândită în Europa începând cu secolul al XVI-lea. Aceasta provoca căderea părului și leziuni pe scalp.
Peruca acoperea aceste semne, iar pudra parfumată masca mirosul. Spre finalul Revoluției Franceze, aceste peruci extravagante au fost percepute ca simboluri ale excesului aristocratic. Stilul a fost treptat abandonat în favoarea simplității. În epoca lui Napoleon Bonaparte, perucile masive au devenit nepractice și greu de imaginat pe câmpul de luptă.
