Conform Descopera: Misterul conservării creierului uman vechi de 10.000 de ani, explicat de știință
Oamenii de știință au descifrat, în mare parte, secretul din spatele conservării remarcabile a creierelor umane vechi de mii de ani, explicând cum acest organ, considerat extrem de fragil, poate supraviețui în condiții în care restul corpului se transformă în schelet. Cercetările recente arată că un mediu umed și sărac în oxigen este esențial pentru acest proces uimitor.
Neurochirurgii compară creierul unui om viu cu o masă foarte moale de tofu, contrastând cu imaginea rigidă a exemplarelor conservate chimic în laboratoarele de anatomie. Fragilitatea sa intrinsecă a lăsat mult timp impresia că țesutul cerebral se degradează rapid după deces. Totuși, descoperirile arheologice și paleontologice contrazic această ipoteză, dezvăluind frecvent creiere perfect conservate, unele datând chiar de 10.000 până la 12.000 de ani.
Factorii cheie ai conservării: umiditate și lipsa oxigenului
Studiile efectuate pe mii de creiere umane descoperite în situri arheologice au demonstrat că, în anumite condiții, creierul este ultimul țesut moale care rezistă. Situații în care mormintele umede și lipsite de oxigen au păstrat doar creierul, restul corpului descompunându-se complet, sunt numeroase. Peste 1.300 de cazuri documentează acest fenomen.
Pentru a înțelege mecanismul din spate, cercetători din Marea Britanie și Danemarca au realizat un experiment pe 72 de șoareci masculi. Cadavrele au fost îngropate în recipiente cu nisip, expuse la diverse niveluri de umiditate și oxigen. Analizele proteomice, care identifică proteinele din țesut, au fost efectuate la intervale regulate.
Reacțiile chimice care încetinesc descompunerea
Rezultatele experimentului au subliniat rolul crucial al lipsei oxigenului. În medii bogate în oxigen, proteinele se degradează rapid. Însă, în condiții de umiditate și oxigen redus, un set specific de proteine rezistente la descompunere este păstrat. În mod paradoxal, aceleași reacții chimice care, în mod normal, duc la degradarea țesutului cerebral, în aceste condiții specifice, ajung să stabilizeze proteinele, permițând conservarea lor pe parcursul secolelor.
Această descoperire deschide noi perspective. Mecanisme chimice similare se regăsesc și în procesele de îmbătrânire a creierului și în bolile neurodegenerative, unde contribuie la stabilizarea proteinelor patologice. O înțelegere mai profundă a acestor procese ar putea contribui atât la explicarea descoperirilor arheologice fascinante, cât și la avansarea cercetărilor în domeniul neurologiei. Studiul a fost publicat în prestigiosul Journal of Proteome Research.
Sursa: Descopera
