Sport

Craiova: Verdict pentru Baiaram, șeful clubului dezvăluie amenda

Craiova: Verdict pentru Baiaram, șeful clubului dezvăluie amenda

Conform Fanatik: Pavel Badea, după calificarea Craiovei în Conference League: „Îl avertizez pe Baiaram, poate fi amendat”

Pavel Badea, președintele Universității Craiova, s-a declarat mulțumit de calificarea echipei în grupele Conference League, dar nu a ratat ocazia de a comenta incidentul în care a fost implicat Ștefan Baiaram. Tânărul mijlocaș, vizibil frustrat după ce a fost schimbat, a avut o reacție nepotrivită, iar Badea i-a transmis un mesaj clar: să depășească această pasă proastă și să se concentreze pe viitor.

„Jucătorii cu personalitate când sunt schimbați au astfel de reacții. Totodată, e clar că își dorea mai mult. Sper să reușească să treacă peste acest moment nepotrivit ca reacție și să reușească să ajute echipa și mai mult în următoarele meciuri. Avem nevoie de el, oltean, eu țin mult la jucătorii din zona noastră”, a declarat Pavel Badea, subliniind importanța lui Baiaram pentru echipa din Bănie.

Rețeta financiară a cupelor europene și problemele din debutul de meci

Calificarea în grupele unei competiții europene reprezintă o gură de oxigen din punct de vedere financiar pentru Universitatea Craiova. Pavel Badea consideră că resursele obținute vor contribui la ridicarea nivelului echipei în sezonul viitor. Cu toate acestea, președintele oltenilor a recunoscut problemele persistente legate de debutul ezitant în multe dintre meciuri.

„Și azi am avut un început de meci ezitant. Trebuie să se intre, trebuie lucrat la acest aspect. Nu știu de ce ajungem în multe meciuri să luăm goluri până în minutul 10. Bine că azi am reușit să surmontam acest handicap. Cu Argeș am avut 80% posesie și nu am reușit să întoarcem rezultatul”, a explicat Badea, evidențiind necesitatea unei mai mari concentrări de la startul partidelor.

Optimism pentru fotbalul românesc: „Avem un lot competitiv”

Pavel Badea este convins că fotbalul românesc poate arăta mai mult decât a demonstrat în acest sezon, în care doar Universitatea Craiova a reușit să acceadă într-o grupă europeană. El consideră că presiunea imensă exercitată de lipsa calificărilor altor echipe a fost depășită, iar performanța Craiovei oferă o satisfacție generală.

„Presiunea nu va mai fi la fel ca în acest meci. Era o presiune imensă neavând nicio echipă românească calificată într-o grupă europeană. Această reușită dă satisfacție fotbalului românesc. Trebuie să arătăm că echipele românești sunt mai bune și mai puternice decât am arătat-o în acest an. Avem un lot competitiv, am fost la un pas de primăvara europeană. Cred că sunt jucători valoroși care pot mai mult decât au dat până în acest moment”, a subliniat Pavel Badea.

Cu privire la reacția lui Ștefan Baiaram, președintele Universității Craiova a adăugat că astfel de derapaje pot atrage sancțiuni pecuniare. „Există momente în viața unui fotbalist când nu îți iese tot ce-ți propui. Avem jucători foarte valoroși. Era greu să reacționez așa, te „ardeau” la portofel. Probabil vor exista discuții cu „probabil” anumite repercusiune pecuniare. E vorba de decizia antrenorului, ce reprezintă regulamentul de ordine interioară. Când greșim, plătim, eu consider că a fost greșeală minoră”, a concluzionat Badea.

Sursa: Fanatik