Conform Descopera: Originile surprinzătoare ale banjo-ului și pionierii uitați ai muzicii country
Instrumentul emblematic al muzicii country, banjo-ul, cu sunetul său distinctiv, este adesea perceput ca un simbol al Americii. Cu toate acestea, istoria sa reală dezvăluie rădăcini adânci în Africa de Vest, un aspect neglijat în cultura populară. Instrumentul își are originile în tradițiile instrumentelor cu coarde din Africa de Vest, printre care akonting-ul, folosit de secole de poporul Jola din regiunea Senegambia. Africanilor aduși cu forța în America le-au fost interzise instrumentele, dar au păstrat tehnicile de construcție și de interpretare, dezvoltând noi forme ale instrumentului în Caraibe, folosind materialele disponibile.
Din Caraibe, banjo-ul a ajuns în coloniile americane, unde, în formele sale timpurii, a fost o tradiție afro-americană. Popularitatea sa în cultura albă a crescut abia în anii 1840, prin spectacolele de tip minstrel, în care artiști albi imitau, adesea caricatural, cultura afro-americană. Până la începutul secolului XX, legătura instrumentului cu tradițiile afro-americane a fost în mare parte estompată în memoria colectivă americană.
Pionieri afro-americani în muzica country
Primul star al emisiunii radio care avea să devină Grand Ole Opry, începută în 1925 sub numele de WSM Barn Dance, a fost DeFord Bailey, un muzician afro-american. Nepot al unor foști sclavi, Bailey a fost afectat de poliomielită în copilărie, ceea ce i-a influențat mersul și statura. A devenit unul dintre cei mai populari artiști ai emisiunii și primul star afro-american al muzicii country. Bailey a apărut mai des la Opry decât oricare alt artist în primii ani și era prezent pe scenă în seara din 1927 în care show-ul și-a primit numele. În turneele prin Sud, Bailey a trebuit să respecte legile segregării rasiale, cunoscute sub numele de Jim Crow, fiind nevoit să doarmă în mașină sau să fie „ajutat” de alți artiști pentru a-și găsi un loc de cazare. A fost concediat de la Opry în 1941, în contextul disputei dintre ASCAP și radiouri. Deși motivele exacte și gradul de influență al discriminării rasiale sunt încă subiect de discuție, DeFord Bailey a fost inclus postum în Country Music Hall of Fame în 2005.
O altă figură importantă, dar trecută mult timp în plan secund, este Lesley Riddle. El a fost un chitarist afro-american din Tennessee, care și-a pierdut un picior și avea două degete lipsă la mâna dreaptă. A. P. Carter, membru al The Carter Family, considerată prima familie a muzicii country, l-a întâlnit pe Riddle în jurul anului 1928 și l-a angajat pentru a-l ajuta să descopere cântece noi. Riddle poseda o memorie muzicală extraordinară, fiind capabil să rețină melodii după o singură audiție, în timp ce Carter nota versurile. Riddle a contribuit la dezvoltarea tehnicii de chitară „Carter picking” și a transmis familiei Carter mai multe cântece, printre care „The Cannonball” și „I Know What It Means to Be Lonesome”. Din cauza segregării, Riddle nu a înregistrat și nu a evoluat pe scenă alături de familie, deși a locuit cu aceștia perioade lungi de timp. În 1930, a cedat drepturile asupra cântecului „Lonesome for You” în schimbul unei proteze pentru picior.
Succesul neașteptat și compozitorul „uitat”
Primul mare hit al muzicii country înregistrate pe disc este adesea asociat cu sesiunile de la Bristol din 1927. Totuși, cu câțiva ani mai devreme, un cântăreț format pentru operă a înregistrat un succes comercial remarcabil. Marion Try Slaughter, cunoscut mai târziu ca Vernon Dalhart, a înregistrat în 1924 pentru compania Victor piesele „The Wreck of the Old 97” și „The Prisoner’s Song”. Versiunea Victor a acestui disc a devenit primul disc country care a depășit un milion de exemplare vândute. Succesul lui Dalhart a demonstrat caselor de discuri existența unei piețe naționale pentru ceea ce era atunci denumită „hillbilly music”.
Piesa „Crazy”, devenită un clasic al muzicii country, a avut un parcurs neașteptat. Compozitorul Willie Nelson, atunci aproape necunoscut, încerca să-și vândă cântecele în Nashville. O primă înregistrare demo realizată de Billy Walker nu a fost considerată suficient de comercială de către casa de discuri. Ulterior, piesa a ajuns la producătorul Owen Bradley, care a propus-o lui Patsy Cline. Deși Cline se recupera după un accident grav de mașină, a înregistrat melodia în august 1961. Cântecul a atins locul doi în topul country și locul nouă în topul pop, consacrând-o pe Patsy Cline și pe tânărul compozitor Willie Nelson.
Știați că?
Hank Williams a fost concediat de la Grand Ole Opry în 1952 din cauza problemelor cu alcoolul și a absenteismului.
Termenul „bluegrass” provine de la numele trupei lui Bill Monroe, Blue Grass Boys, inspirat de porecla statului Kentucky.
Vernon Dalhart, un cântăreț de operă ratat, a folosit numeroase pseudonime și a înregistrat sute de piese pentru diverse case de discuri.
Sursa: Descopera
