Conform Fanatik: Universitatea Craiova intră pe teren astăzi, de la ora 19:00, în fața echipei Ararat-Armenia, în manșa secundă a play-off-ului Europa League. După remiza din tur, scor 1-1, înregistrată pe stadionul „Ion Oblemenco”, campioana României pornește cu prima șansă și are nevoie de o victorie la Erevan pentru a se califica în faza grupelor competiției. Tehnicianul portughez Filipe Coelho (45 de ani) și mijlocașul Alexandru Cicâldău (29 de ani) au prefațat duelul într-o conferință de presă.
Coelho evită statutul de favorită
La finalul conferinței de presă, antrenorul Filipe Coelho a subliniat mentalitatea pe care o dorește imprimată echipei sale, evitând să se poziționeze explicit ca favorită înaintea meciului. „Nu jucăm pentru a ne distra, jucăm pentru a câștiga, pentru a îndeplini obiective. Dar nu trebuie să existe o presiune de tipul ‘Nu putem rata asta’, nu asta e mentalitatea pe care o doresc, asta nu ajută. Trebuie să se simtă confortabil pe gazon, muncesc toată săptămâna pentru a juca, iar ziua de meci ar trebui să fie cea mai bună, nu cea mai rea”, a declarat Coelho.
Referitor la statutul de favorită, tehnicianul a precizat: „Nu este corect să spunem că o echipă este favorită, toate echipele sunt valoroase, cu jucători și antrenori buni. Echipa care este favorită trebuie să demonstreze pe teren, nu prin cuvinte sau prin cotele de pe transfermarkt. Nu știu dacă suntem favoriți și nu este important, dar sunt sigur că pentru a câștiga mâine trebuie să avem mai multă dorință și mai multă ambiție decât adversarii”.
Provocările programului infernal
Filipe Coelho a abordat și situația lotului și volumul mare de meciuri din startul sezonului. „Sunt un antrenor căruia îi place să aibă soluții, nu îmi place să mă uit la probleme. Nu e un secret că în anumite poziții nu avem suficienți jucători. E o parte a muncii noastre să găsim soluții și nu am dubii cu privire la faptul că băieții care vor fi mâine pe teren vor da totul”, a afirmat antrenorul.
Acesta a descris programul ca fiind „frumos, dar și dificil”. „Jucătorii nu au avut foarte multe zile libere. Mâine va fi al 15-lea meci, am disputat deja 25% dintre partidele din acest sezon. Sunt foarte mulțumit de jucători, nu pot să le cer mai mult efort, dar mai avem lucruri care pot fi îmbunătățite”, a completat Coelho.
Cicâldău, o amintire pe jumătate plăcută la Erevan
Alexandru Cicâldău revine pe stadionul din Erevan, unde a reușit o „dublă” pentru naționala României într-un meci pierdut împotriva Armeniei. Mijlocașul Universității Craiova a prefațat confruntarea: „Gazonul este într-o stare foarte bună. Am o amintire pe jumătate plăcută de aici, pentru că am reușit să marchez două goluri, dar am pierdut acel meci (n.r. Armenia – România 3-2 în 2021)”.
„Mi-aș dori să marchez, dar asta contează mai puțin, important e să ne calificăm. Ne simțim bine, nu avem nevoie de nicio motivație, ne dorim să câștigăm. Am analizat meciul tur și am văzut lucrurile mai puțin bune pe care le-am făcut. Sunt sigur că se vor auzi fanii noștri, le mulțumesc foarte mult pe această cale, știu că nu este ușor să vină până aici”, a declarat fotbalistul.
Filipe Coelho a vorbit și despre șansele de calificare: „Suntem fericiți să fim aici, înseamnă că am făcut lucrurile într-o direcție bună, doar echipele mari sunt în play-off-urile competițiilor europene. Știu că vom întâlni o echipă bună, care joacă acasă, dar chiar cred că ne putem califica în faza principală a Europa League. În primul rând, trebuie să evoluăm mai bine decât adversarii. Am analizat ultimul meci, vom încerca să schimbăm anumite lucruri în timpul meciului, iar adversarii noștri vor face același lucru. Va fi un meci echilibrat, iar detaliile, concentrarea și mentalitatea vor face diferența. Ambiția face parte din ADN-ul nostru, mâine avem o oportunitate să facem istorie. Este un lucru pe care ni-l dorim foarte mult și chiar cred că putem realiza asta”.
Universitatea Craiova va juca fără fundașul central Adrian Rus, care a suferit o problemă medicală în partida cu FC Voluntari și urmează să revină la antrenamente în luna septembrie. Simon Elisor, absent în ultimele săptămâni, a revenit la antrenamente și face parte din lotul deplasat la Erevan.
Sursa: Fanatik