Un caz mai puțin cunoscut din arhiva Securității scoate la iveală practicile clandestine ale sistemului comunist românesc pentru a acoperi anumite situații birocratice ale colaboratorilor. Concret, documente de arhivă dezvăluie modul în care, în perioada 1956-1970, un fost colaborator al Direcției I a Securității, identificat drept Dragomir Mihai, a beneficiat de o soluție administrativă specială pentru a-și recunoaște vechimea în muncă, chiar dacă statutul său nu îndeplinea condițiile legale în acel moment.
Vechimea fictivă pentru foști colaboratori – o practică frecventă în comunism
Pentru orice angajat, perioada de activitate reprezenta o pilon fundamental pentru stabilirea drepturilor salariale și a pensiei. În cazul lui Dragomir Mihai, însă, lucrurile nu au stat așa. În perioada cât a colaborat cu Securitatea, acesta nu a fost niciodată angajat oficial în altă instituție sau companie, iar calendarul acestei colaborări nu putea fi înscris în mod corespunzător ca vechime profesională. În consecință, impactul asupra drepturilor sale sociale a fost major: nu avea dreptul la recunoașterea oficială a perioadei respective, ceea ce putea duce, în timp, la diminuarea pensiei sau la imposibilitatea de a accede la un nou loc de muncă.
Într-un final, frustrat de situația sa, informatorul s-a adresat chiar Securității, încercând să găsească o soluție legalizată pentru această problemă. Răspunsul a venit în aprilie 1970, într-un document secret, aprobat de președintele Consiliului Securității de atunci, Ion Stănescu. În acel raport, conducerea instituției a decis să recunoască, administrativ, perioadă de 14 ani drept vechime în muncă, împărțită între activitatea militară și cea civilă în cadrul Securității, chiar dacă, conform legii, aceste perioade nu puteau fi recunoscute oficial.
Decizia „arpilor” administrative – o practică de acoperire a lipsei de legalitate
Pentru a pune în practică această recunoaștere fictivă, autoritățile au emis ordine retroactive de încadrare, trecere în rezervă și încetare a contractelor de muncă, toate cu dată din trecut. Astfel, s-a creat un trecut „legtimal” pentru colaborator, prin întocmirea unui carnet de muncă cu dată retroactivă, în care perioadele de muncă au fost consemnate ca fiind oficiale. Motivul invocat de sistem a fost că, din cauza „sarcinilor deosebite” primite de la organele Securității, colaboratorul nu putea avea un alt loc de muncă și, implicit, nu și-a putut realiza vechimea profesională în mod legal.
Această practică, pe larg dezbătută în anii ce au urmat, exemplifică modul în care sistemul paralel, alimentat de „pile, cunoștințe și relații”, funcționa în comunism. În loc să se respecte rigorile legale, deciziile administrative interne aproape că deveneau norme de facto, un mod de a „rezolva” situații delicate, precum cea a lui Dragomir Mihai. O glumă amară circula în epocă despre P.C.R., interpretat ca „Pile, Cunoștințe, Relații”, o expresie ce ilustra corupția și arbitrarul din cadrul aparatului de stat.
Contextul sistemului de relații și arbitrar – o realitate a vieții sub comunism
Acest caz nu este singular și reflectă o perioadă în care legalitatea și moralitatea erau adesea înlocuite de decizii discretionare, motivate de dorința de a menține controlul și privilegia anumite categorii. Documentele din arhive arată clar cum, în numele „interesului superior”, administrația comunistă punea în aplicare măsuri administrative excepționale, chiar dacă aceste măsuri contraveneau legislației în vigoare. În cazul lui Dragomir Mihai, închiderea ochilor față de normele legii a permis nu doar un ficțional recunoaștere a vechimii, ci și o formă de protecție pentru fostul colaborator, care, altfel, s-ar fi confruntat cu consecințe sociale și administrative.
Astăzi, astfel de documente aduc în lumină mecanismele necinstite ale regimului comunist și relevă modul în care unele probleme birocratice ale colaboratorilor au fost soluționate „în culoare”, într-un sistem unde legile erau adesea considerate doar instrumente flexibile. În privința lui Dragomir Mihai, deschiderea arhivelor și analiza acestor practici demonstrează încă o dată cât de departe au fost mulți de la legalitate și transparență în vremurile totalitare. Cu toate că pentru mulți acea perioadă rămâne un capitol controversat, descoperirile recente pot oferi o perspectivă mai clară asupra modului în care a funcționat „sistemul de piloane” al statului comunist român.
