Un fenomen geologic descoperit în Maroc a determinat cercetătorii să reanalizeze modul în care microbii antici au prosperat pe Pământ, evidențiind posibilitatea ca aceste ecosisteme primitive să fi existat în medii mai întunecate și mai adânci decât se credea anterior. Descoperirea a fost făcută în 2016, când geologul Rowan Martindale a observat la fața locului un model de textură ridată pe o rocă sedimentară, asemănător cu pielea de elefant, ascuns sub un strat de sedimente din timpul Jurassicului timpuriu, la aproape 180 de milioane de ani în urmă.
Structuri neobișnuite în roci din Maroc și interpretarea acestora
Martindale, profesor asociat la Școala Jackson de Geostiințe a Universității din Texas, Austin, a fost atrasă de modelele de pe rocă, care păreau a fi fosile microbiene fosilizate. Aceasta a semnalat un detaliu neașteptat: straturile de rocă se aflau la o adâncime de aproximativ 600 de picioare sub suprafață, în apele adânci ale oceanului. În mod obișnuit, astfel de structuri sunt asociate cu mediile de mică adâncime, unde microbii pot folosi lumina soarelui pentru a produce energie, evitând pradă sau competitori.
Problema consta în diferența clară între mediul în care s-au format aceste modele și presupunerile anterioare. Faptul că sedimentele erau îngropate la adâncimi mari contrasta cu ideea că modelele de ridicare microbiană se formau doar în apele de suprafață. Martindale și echipa ei au inițial interpretat aceste forme drept semne de activitate microbiană, dar diferența de mediu a adus în discuție o nouă ipoteză.
O interpretare alternativă: microbii ca formatori de peisaje subacvatice
Cercetătorii propun acum că aceste texturi au fost rezultatul unui proces combinat: deși alunecările de teren subacvatice au avut loc, ele nu au fost direct responsabile de ridicarea structurilor respective. În schimb, această mișcare a adus nutrienți pe fundul mării, care au favorizat creșterea comunităților de microbieni chemosintetici, capabili să produacă energie chimic fără a depinde de lumina soarelui.
Această activitate biologică a fost susținută de nutrienții eliberați din sedimentele mobilizate de alunecări. Pe fondul lipsei luminii solare, microbii utilizau compuși chimici, precum sulful, pentru a-și satisface necesarul energetic, proces numit chemosinteză. Astfel, ecosisteme întunecate și bogate în nutrienți ar fi existat în oceanele preistorice mult mai devreme decât se credea.
Experți contemporani compară aceste structuri cu ecosisteme marine moderne, precum covorașele microbiene care prosperă în adâncuri și se hrănesc chimic, sau în ecosistemele temporare formate în jurul cadavrelor de balene scufundate, unde colonizarea microbiană devine rapidă și abundentă.
Declarația studentului Martindale subliniază implicațiile descoperirii: „Dacă comunitățile microbiene chemosintetice ar fi mai răspândite decât se credea anterior, fosilele acestora ar putea fi, de asemenea, mai frecvent întâlnite, însă de multe ori ignorate sau interpretate greșit.” Faptul că aceste structuri pot fi confundate cu forme fizice, mai ales fără o terminologie clară, face dificultăți în identificarea corectă.
În prezent, cercetările continuă pentru a valida această interpretare, dar descoperirile recente adaugă un nou nivel de complexitate în înțelegerea evoluției microbiană și a mediilor în care aceștia au prosperat de-a lungul timpului. În 2023, această teorie va fi temeiul unor studii aprofundate, cu scopul de a testa dacă astfel de ecosisteme chemosintetice au fost comune în perioadele geologice preistorice.
