Întrebarea despre ce înseamnă să fii om a preocupat de secole filosofi și oameni de știință, căutând o definiție a speciei umane. De la modul în care interacționăm cu lumea, la felul în care ne percepem pe noi înșine și până la cuvintele pe care le folosim pentru a ne descrie, răspunsul la această întrebare influențează aproape fiecare aspect al vieții noastre. Un demers în căutarea identității, desprins din istorie și lingvistică, ne dezvăluie o poveste complexă și fascinantă.
Etimologia cuvântului „om”
Termenul „om” are o etimologie simplă în limba engleză, provenind din latină, prin intermediul limbii franceze. În urmă cu șase sau șapte secole, cuvântul era „humayne” sau „humain”, iar cu un mileniu înainte, în vremea romanilor, era „humanus”. Dacă mergem și mai înapoi în timp, ajungem la rădăcini interesante. Originea cuvântului „humanus” este incertă, dar cel mai probabil este legată de „homo”, latinescul pentru „om”. La rândul său, „homo” derivă dintr-o formă a cuvântului „pământ”, conferind cuvântului „om” sensul de „pământean”.
În afara spațiului european, povestea este la fel de captivantă. În limba chineză, de exemplu, cuvântul pentru „om” este presupus a fi înrudit cu cel pentru „bunătate” sau „omenie”. Conceptul de a fi „om” se poate traduce prin „a fi bun”. În proto-sino-tibetană, rădăcina cuvântului însemna creier, inimă și minte, reflectând ideea de „posesor al unei minți”.
De la mituri la știință
Probabil nu vom ști niciodată cu exactitate când oamenii au început să se considere separați de restul lumii naturale, dar o estimare rezonabilă ar fi acum aproximativ 40.000 de ani. Atunci apar primele dovezi ale miturilor, ale totemurilor și ale ritualurilor. Dezvoltarea agriculturii și a religiei a consolidat această idee, accentuând diferența dintre oameni și animale. Cu toate acestea, din punct de vedere biologic, suntem la fel de animale ca orice altă specie, rezultatul mutațiilor aleatorii ale evoluției.
Platon a definit oamenii ca fiind „bipede fără pene”, definiție care a fost ironizată de Diogene, celebrul filosof cinic. Diogene, prezentând un pui jumulit, a exclamat: „Iată omul lui Platon!”. Aristotel, elevul lui Platon, a descris omul drept „animalul politic”.
Homo sapiens: etalonul speciei
O schimbare importantă a venit odată cu Carl Nilsson Linnaeus, care a dorit să clasifice totul într-un sistem binomial de nomenclatură. În 1735, a publicat „Systema Naturae”, care includea și oamenii. Astfel, oamenii au fost clasificați pentru prima dată ca un tip de maimuță (primat). Această decizie nu a fost acceptată de toată lumea, unii naturaliști susținând că oamenii ar trebui să fie considerați superiori celorlalte ființe create de Dumnezeu.
Linnaeus, însă, a rămas ferm pe poziție, provocând restul lumii să identifice o diferență clară între oameni și maimuțe, bazată strict pe istoria naturală. Timpul i-a dat dreptate lui Linnaeus. El a fost cel care a definit capacitatea de „a te cunoaște pe tine însuți” ca fiind caracteristica definitorie a speciei umane. Astfel, a adăugat epitetul „sapiens” (înțelept) genului „Homo”. Știința i-a acordat lui Linnaeus o onoare unică, fiind considerat „lectotipul” speciei „Homo sapiens”.
Republica Moldova a fost anul trecut țara cu cel mai mare indice de progres social din regiune, conform unui studiu realizat de organizația Social Progress Imperative.
